Munch a salvat de la risipă 3 milioane de pachete cu mâncare, la nivel de grup
București, 08 octombrie 2024. Munch, compania cu impact social din spatele celei mai mari piețe de produse alimentare excedentare din regiunea CEE, a atins un nou reper important: salvarea a 3 milioane de pachete de mâncare de la risipă, la nivel de grup. Munch operează în patru țări: Ungaria, Republica Cehă, Slovacia și România.
Risipa alimentară în Europa
Risipa alimentară are un mare impact asupra planetei, reprezentând 10% din emisiile de gaze cu efect de seră cauzate de om la nivel global. În Europa, peste 58 de milioane de tone de alimente sunt risipite anual, costând aproximativ 132 de miliarde de euro anual. În România, conform statisticilor Uniunii Europene, aproximativ 2,55 milioane de tone de alimente sunt aruncate anual.
Cele 3 milioane de pachete surpriză salvate prin intermediul Munch au evitat emisiile de CO2 echivalente a 111.888 zboruri dus-întors Paris-Roma la nivel mondial, arătând astfel cât de mare este impactul companiilor care lucrează pentru reducerea risipei alimentare asupra mediului. De asemenea, acestea echivalează cu economisirea a aproximativ 5,89 miliarde de litri de apă.
Când vine vorba despre sustenabilitate, mulți europeni sunt conștienți de comportamente ecologice, cum ar fi reciclarea, reducerea utilizării plasticului de unică folosință și folosirea sacoșelor reutilizabile, dar știu mai puține despre impactul pe care îl are risipa alimentară.
Partenerii europeni și globali se alătură luptei împotriva risipei alimentare
Lansat în 2020, Munch are acum peste 4000 de parteneri în patru țări (Ungaria, Republica Cehă, Slovacia și România) – de la brutării, restaurante și cafenele până la supermarketuri și magazine independente – inclusiv parteneri internaționali precum SPAR, PENNY, Auchan și, cel mai faimos lanț de cafea din lume, Starbucks, care au fost esențiali în a ajuta compania să atingă acest milestone incredibil.
„Este cu adevărat inspirațional să vedem că mărci importante precum SPAR, PENNY, Auchan, Starbucks și multe altele au un impact semnificativ în lupta împotriva risipei alimentare. Implicarea lor activă demonstrează un angajament profund față de sustenabilitate și bunăstarea comunității, oferind un exemplu lăudabil pe care alții să-l urmeze”, a declarat Bence Zwecker, CEO al grupului Munch.
Munch în România
Aplicația Munch pune la dispoziția clienților produse din 263 de locații de la 171 parteneri și este disponibilă în București și Iași. Clienții pot achiziționa produse alimentare de la restaurantele și magazinele lor preferate, dar și flori, la reduceri cuprinse între 50 – 70%. Mecanismul este simplu: utilizatorii rezervă produsele, le plătesc online, apoi le ridică personal de la locația selectată în intervalul orar afișat.
Până în prezent, peste 49.000 de oameni au descărcat aplicația Munch și au salvat peste 7 tone de alimente și peste 26.752 kg gaze cu efect de seră, echivalentul a 88 de zboruri dus-întors București-Paris.
Printre partenerii Munch se numără localuri cunoscute și apreciate, precum Gloria Downtown, Ana Pan, Manay Chinese Food, Tort de bezea, Simigeria Petru, OK Flora, Ibis, Cibo e Vino, Ciorbe și Plăcinte, The Coffee Shop, Petit by Maison des Crepes, The Grill, Story Pizza, Italian Station și Hello Donuts. Lista completă de parteneri poate fi consultată pe site și în aplicație.
Despre Munch – de la o garsonieră la peste 3 milioane de pachete salvate
Munch a fost fondat în 2020 de Botond Zsoldos, Bence Zwecker, Albert Wettstein și Kirill Perepelica, cu o misiune comună de a combate risipa de alimente prin tehnologie. Viziunea lor a fost să introducă o abordare sustenabilă în industria alimentară, de care să beneficieze atât proprietarii de afaceri, cât și consumatorii. Restaurantele, brutăriile, magazinele alimentare și hotelurile folosesc platforma Munch pentru a-și vinde alimentele de înaltă calitate, nevândute, la prețuri reduse.
În noiembrie 2022, Munch s-a unit cu aplicația cehă Nesnězeno, fondată de Jakub Henni, și împreună acum se laudă cu peste 4000 de parteneri și mai mult de 2 milioane de descărcări de aplicații în patru țări. Până în prezent, Munch a salvat în total peste 3 milioane de pachete de alimente în țările în care este prezent. Aceste eforturi au fost recunoscute și premiate: Munch a câștigat prestigiosul premiu „Compania durabilă a anului”, „Premiul pentru prevenirea deșeurilor alimentare” la Expoziția Națională a Agriculturii și Industriei Alimentare din Ungaria și premiul Joy Social Media la categoria inovație.