Studiu Orbit: Cercetările dezvăluie modalitățile preferate ale generației Z de a elimina micro stresul de zi cu zi
74% dintre respondenții din generația Z și tinerii mileniali experimentează cel puțin o dată pe zi un episod de micro stres
București, 4 septembrie 2024
Un studiu recent realizat de Orbit alături de Reveal Marketing Research cu privire la micile stresuri care afectează viața de zi cu zi arată că 74% dintre reprezentanții generației Z și tinerii mileniali se confruntă cu micro stresuri cel puțin o dată pe zi. Pornind de la rezultatele neașteptate, Orbit își propune să ajute tinerii să descopere modalități distractive și neconvenționale prin care pot gestiona eficient micro stresurile.
Micro stresul este definit ca o mică explozie de stres care poate apărea în orice moment al zilei. La prima vedere, acestea pot părea neînsemnate, dar atunci când se adună, pot afecta starea generală de bine a unei persoane. Exemple de astfel de micro stresuri pot include: întârzierea la o programare, statul prea mult timp în trafic sau o mică discuție în familie.
Studiile științifice ne arată și motivele pentru care nu ar trebui să neglijăm microstresorii. Aceștia au un efect, în timp, comparabil cu evenimentele majore de viață și pot contribui semnificativ la deteriorarea sănătății mintale.
Cu aceste îngrijorări planând asupra multor tineri din noua generație, majoritatea sunt de părere că „timpul pentru mine” reprezintă un remediu esențial în gestionarea stresului. De aceea, Orbit încurajează tinerii să-și ia un moment de liniște oricând simt nevoia și lansează Chewtopia, o campanie de educare prin care își propune să ajute tinerii să gestioneze micro stresurile cotidiene.
În comparație cu generațiile mai în vârstă din prezent, generația Z este mai predispusă să raporteze că se confruntă cu emoții negative, cum ar fi stresul, anxietatea și singurătatea. Rezultatele studiului au arătat că 74% dintre respondenți experimentează cel puțin o dată pe zi un episod de micro stres. Acest moment apare în mod obișnuit la locul de muncă (39%), după programul de lucru/școală/universitate (29%) sau acasă înainte de programul de lucru/școală/universitate (23%).
În majoritatea cazurilor (73%), tinerii au menționat că le ia până la o oră să revină la o stare calmă după un episod de micro stres, iar printre metodele pe care le preferă pentru a combate aceste stări, cercetarea arată că majoritatea aleg să meargă la o plimbare în aer liber (38%), 34% se uită la televizor, iar 28% se distanțează de persoanele care le cauzează stres. Mestecatul de gumă se enumeră și el printre metodele alese de tineri pentru combaterea stresului, 25% dintre aceștia alegând mestecatul de gumă în acest scop.
Ioana Podina, Dr. psiholog: „Rezultatele studiului Orbit & Reveal Marketing Research arată că tinerii aleg în mod natural strategii care să le ofere o rutină plăcută, ce îi relaxează și le induce o stare de calm. Plimbarea în aer liber stimulează eliberarea de endorfine, neurotransmițitori asociați stării de bine. Mestecatul de gumă nu este doar o activitate mecanică; cercetările sugerează că poate îmbunătăți atenția și concentrarea, acționând ca o strategie de gestionare a stresului de moment. Consumul moderat de conținut media, cum ar fi vizionarea televizorului, poate servi drept o distragere benefică, atâta timp cât nu devine o metodă de evitare a problemelor. În final, îndepărtarea de persoanele care contribuie la stres este recomandabilă și ea. Aceasta poate ajuta la stabilirea unor limite sănătoase și la protejarea spațiului personal, fiind o strategie sănătoasă atâta timp cât nu servește și ea ca metodă de evitare a problemelor. Însă, nu înlocuiește necesitatea de a confrunta persoanele toxice, când situația o impune.
Acestor strategii li se poate poate adăuga o schimbare de optică, privind (micro)stresorii ca pe o provocare, nu ca pe un factor de stres, și asociind, pe cât posibil, ceva plăcut acestora (de exemplu, citind în timpul navetei). Acest simplu exercițiu de schimbare de perspectivă nu doar că modifică biochimia stresului, reducând secreția de cortizol – hormonul stresului, ci și percepția asupra stresorului însuși. Stresorul nu mai este stresor dacă nu îl privim ca atare!”
Generația Z este reprezentată de tineri care acceptă că uneori este normal să nu te simți în regulă. Aceștia se străduiesc să-și protejeze starea de bine în fiecare zi, prioritizând sănătatea lor mintală și exprimându-și deschis nevoile emoționale către ceilalți. Ei nu caută perfecțiunea, ci doar modalități simple de a se simți mai bine în legătură cu ei înșiși.
79% dintre respondenți sunt conștienți de importanța timpului personal și prioritizează acest aspect. Principalele motive pentru care aleg să acorde prioritate „timpului pentru mine” sunt faptul că îi ajută să se relaxeze (56%), le permite să se deconecteze (44%) și să-și încarce bateriile sociale (42%).
Orbit încurajează tinerii să ia o pauză de la ritmul alert al vieții de zi cu zi și să aloce timp micilor momente de bucurie care vin la pachet cu timpul acordat în exclusivitate ție, pentru a te recentra și a face față provocărilor zilnice.
*Studiul comandat de brandul Orbit a fost realizat de Reveal Marketing Research în ianuarie 2024 pe un eșantion de 511 respondenți din România, rezidenți urbani cu acces la internet, toți studenți sau angajați, în intervalul de vârstă al grupului Gen Z.
Despre compania Mars
Mars este o afacere de familie începută în urmă cu mai bine de 100 de ani. Această independență oferă companiei libertatea și oportunitatea de a gândi în contextul unor generații întregi, nu doar în cadrul unor lucruri punctuale, astfel încât să poată investi în viitorul pe termen lung al acesteia. Ambițiile îndrăznețe sunt susținute de acțiunile celor 115 000 de asociați din 80 de țări. De asemenea, Mars s-a impus de mult timp ca o companie care oferă șanse egale pentru toți și încurajează alte companii să creeze medii incluzive și să ia măsuri împreună pentru a ajuta femeile de pretutindeni să-și atingă atingă potențialul. Mai multe despre companie puteți găsi pe https://www.mars.com/.