Black Friday 2023 la eMAG: cu 7 din 10 comenzi la cel mai bun preț din an, clienții au dat 18.600 comenzi pe minut
- După primele 30 de minute, vânzări de 180 milioane de lei, în creștere cu 19% față de 2022
- Minutul de aur: 9 milioane de lei, în creștere de la 6,3 milioane lei față de anul trecut
- Secunda de aur: 452 de produse comandate într-o secundă
- Mult mai multe produse comandate: în primele 15 minute, clienții au comandat 280.000 de produse, cu 17% mai mult comparativ cu anul trecut
- 28% dintre produsele comandate în primele 30 de minute se aflau în listele de favorite ale clienților
București, 10 noiembrie 2023. Black Friday a început în forță la eMAG la ora 7:15, iar interesul clienților a fost mai mare ca oricând în istoria evenimentului, aflat anul acesta la a 13-a ediție: în primele 15 minute de la start, românii au comandat 280.000 de produse, într-un ritm de 18.600 pe minut. Mai mult de un sfert dintre produsele comandate în prima jumătate de oră de la start se aflau în listele de favorite ale clienților.
Anul acesta, clienții au la dispoziție 3 milioane de oferte potrivite pentru toate nevoile, pe care eMAG le-a pus la dispoziție împreună cu mii de comercianți care vând pe platforma Marketplace.
În primele 30 de minute, valoarea comenzilor de Black Friday pe eMAG a fost cu 19% mai mare față de anul trecut, ajungând la 180 milioane de lei. Clienții au comandat 472.000 produse, atât din oferta eMAG și a comercianților care vând prin Marketplace, în creștere cu 20% comparativ cu anul anterior. O mare parte dintre ele vor beneficia de transport gratuit la easybox prin abonamentul Genius. După primele 15 minute, 8,82% dintre comenzi au fost plasate de către clienți cu abonamentul Genius, dublu față de anul trecut.
„Cu șapte din zece comenzi din ofertă la cel mai bun preț din an, Black Friday a atras interesul unui număr mare de clienți care, astăzi, au ocazia să își cumpere produsele pe care le-au așteptat poate tot anul. Diversitatea coșului de cumpărături, care adună 4,5 produse din mai multe categorii, confirmă faptul că Black Friday rămâne cel mai bun moment din an pentru a cumpăra tot ce ai nevoie și răspunde nevoii actuale a oamenilor de a beneficia de reduceri”, a declarat Tudor Manea, CEO eMAG.
Clienții eMAG pun mai multe produse în coș, din categorii mai diverse, dar și multe produse speciale și experiențe.
Primele produse vândute din oferta eMAG, aflate și în lista de favorite:
- Telefon mobil Apple iPhone 13, 128GB, 5G, Midnight, 300 bucăți, 2.799,99 lei, reducere 22% de la 3.599,99 lei
- Mașină de spălat rufe Samsung WW70TA046AE , 500 buc., la 1.199 lei, reducere de la 2.332,99 lei
- Epilator IPL Braun Silk-expert PRO 5 PL5160 500 buc., 799,99 lei, reducere de la 2.549,99 lei
- Televizor Samsung LED 65AU7092, 163 cm, Smart, 4K Ultra HD, 400 buc., la 1999 lei, reducere de la 3.689,99 lei
- Placă video GIGABYTE GeForce RTX 3060 WINDFORCE OC rev. 2.0, 12GB GDDR6, 192-bit, 100 buc., la 999,99 lei, reducere de la 1.699,99 lei
Produse speciale și experiențe comandate după primele 30 de minute
- 5 automobilemarca Volkswagen, Ford Kuga, Peugeot
- Un apartament de 2 camere la Năvodari
- 47 de nopți de cazare
- 10 g de aur și monede
- 29 de ceasuri și bijuterii
- 403 de pachete de sănătate și înfrumusețare
Cifre cheie din primele 30 de minute ale evenimentului Black Friday 2023
- Vânzări de 180 milioane de lei, în creștere cu 29 milioane de lei, cu 19% peste anul trecut
- 83% dintre comenzi au fost plătite cu cardul
- Peste 472.000 produse comandate în primele 30 de minute
- 89% dintre comenzi plasate din aplicația eMAG
- Minutul de aur: la 07:19, produse comandate în valoare de 9 milioane de lei în creștere de la 6,3 milioane lei
- Secunda de aur: la 7:17:16 au fost comandate 452 produse pe secundă
Top produse comandate după primele 30 minute
- 000 de produse cosmetice și de îngrijire personală
- 000 de electrocasnice mici
- 000 de televizoare, audio-video, gaming și cărti
- 000 de smartphone-uri și gadgeturi
- 000 de laptopuri și echipamente IT
- 000 de electrocasnice mici si mari
- 000 de produse fashion și sport
- 700 de produse de bricolaj, grădină și auto
În plus, în ziua de Black Friday, pentru a le da clienților posibilitatea de a se bucura de oferte fără grija costului de transport, eMAG oferă patru vouchere în valoare de 25 de lei în cele patru aplicații de ecommerce, eMAG, Tazz, Fashion Days și Freshful clienților care cumpără sau reînnoiesc abonamentul Genius. Astfel costul abonamentului pe un an de zile este zero.
Anul acesta, peste 2 milioane de clienți eMAG, dublu față de anul trecut, au la dispoziție soluții de plată flexibile și pot achita în patru rate prin contul eMAG/My Wallet, fără dobândă și fără comision, produsele pe care le achiziționează de Black Friday.