Kaufland România a celebrat Luna Diversității prin lansarea campaniei „Cărucioarele Diversității” și prin susținerea evenimentelor dedicate incluziunii sociale
București, 8 iunie 2023 – În luna mai, Kaufland România și-a reluat angajamentul în menținerea unui mediu de lucru pozitiv și tolerant, unde fiecare membru al echipei se bucură de drepturi egale, de îmbunătățire a abilităților și de promovare a potențialului la locul de muncă. În acest sens, campania „Cărucioarele Diversității” a fost dedicată promovării incluziunii sociale și egalității de șanse la locul de muncă. Prin acest demers, compania a întărit mesajul că diferențele sunt un prilej de învățare și de acceptare, care consolidează o societate axată pe viitor și perspective de dezvoltare. Campania s-a adresat, în primul rând, angajaților Kaufland România, care au oportunitatea să lucreze într-un mediu deschis nevoilor și așteptărilor lor, dar și candidaților interesați să se alăture echipei.
Ca parte a proiectului, în magazinul Kaufland Barbu Văcărescu, din București, au fost introduse 100 de cărucioare de cumpărături vopsite în culori diferite, reprezentând câte o cauză pe care compania o susține:
- Roz – susține egalitatea de gen la toate nivelurile;
- Mov – susține incluziunea persoanelor cu dizabilități;
- Albastru – susține acceptarea și respectarea diferențelor culturale;
- Galben – susține cu mândrie diversitatea de vârste.
“Campania Cărucioarele Diversității exprimă atât valorile în care credem cu tărie ca angajator, promovând egalitatea de șanse la toate nivelurile, cât și un îndemn către comunitățile noastre spre toleranță, acceptare și îmbrățișare a diferențelor. Prin intermediul acestui proiect dorim să contribuim la schimbarea pozitivă în societate, iar împreună să definim un viitor în care fiecare persoană se simte apreciată și valorizată pentru abilitățile sale. Pentru noi, oamenii sunt pe primul loc. Și, de aceea, ne străduim să le oferim un climat incluziv în care se pot dezvolta profesional, dar și personal.”, a declarat Estera Anghelescu, Recruiting & Employer Branding Director la Kaufland România & Moldova.
Proiectul a fost lansat sub convingerile programului Kaufland A.C.C.E.S. (Angajare de Candidați cu Cerințe și Evoluții Speciale), demarat în anul 2019, care are ca scop angajarea și integrarea persoanelor cu dizabilități în echipa Kaufland. Oamenii sunt cea mai importantă resursă și, de aceea, compania implementează proiecte care să vină în sprijinul dezvoltării profesionale și personale a angajaților. Datorită programului A.C.C.E.S., în prezent, în echipa Kaufland sunt peste 450 de colegi cu dizabilități, iar alte 500 de poziții dedicate sunt deschise pentru noi candidați.
Proiectul „Cărucioarele Diversității continuă misiunea de a promova oportunități egale la locul de muncă. Compania este alături de colegii din toate categoriile sociale, contribuind, totodată, la creșterea nivelului de conștientizare asupra importanței diversității și incluziunii la locul de muncă și în societate.
Kaufland este în mod constant alături de comunitate și susține numeroase inițiative care promovează valori similare. Astfel, compania a sprijinit în luna mai o serie de evenimente importante despre diversitate și incluziune:
- Conferința despre Egalitate, Diversitate și Incluziune în Europa de Est, organizată de Romanian Diversity Chamber of Commerce – 9 mai;
- Gala Atipic Beauty din București – 9 mai;
- Inspiring Voices, conferință despre antreprenoriat și leadership feminin, susținută de Comisia Europeană – 10 mai;
- Brașov Marathon, cursă pentru persoanele cu dizabilități – 13-14 mai;
- Competiția de Biliard în Scaun Rulant – 12 mai;
- Prezentarea programului Kaufland A.C.C.E.S. în cadrul conferinței Smart HR – 16 mai;
- Disability Employment Package Webinar – 24 mai;
- Târguri de joburi dedicate persoanelor cu deficiențe de auz, în parteneriat cu ANSR (Timișoara – 3 mai, și Cluj – 30 mai).
„Cu certitudine, drumul spre schimbare nu este unul ușor și, de aceea, ne bucurăm să putem colabora cu organizații care sunt motivate de aceleași principii ca noi: promovarea egalității de șanse la toate nivelurile. A dezvolta și a lua parte la acțiuni concrete care vin în sprijinul oamenilor nu poate decât să ne bucure, întrucât doar în acest mod putem atrage atenția asupra necesității unei lumi în care fiecare persoană se simte integrată, valorizată și respectată.”, a adăugat reprezentantul Kaufland România & Moldova.
Toate inițiativele Kaufland își propun să exprime toleranță, empatie, incluziune și să fie reflexia nevoilor și așteptărilor unor comunități. Iar în acest sens, campania „Cărucioarele Diversității” a transmis dorința angajatorului, dar și a altor organizații, de a inspira oamenii să renunțe la prejudecăți și să îmbrățișeze diversitatea ca o valoare în sine.