Leroy Merlin – singurul jucător din piața de bricolaj care îndeamnă la reciclarea brazilor
Reciclează bradul de Crăciun după ce magia Sărbătorilor de Iarnă trece!
Dacă ai cumpărat un brad natural din Leroy Merlin, vino cu el în magazin alături de bonul fiscal care confirmă achiziția și vei primi în schimb un voucher de 25 de lei. Voucherul se ridică din zona „Întâmpinare Clienți” și poate fi folosit în perioada 5 ianuarie – 3 februarie. Regulamentul complet este disponibil aici.
„Pornind de la angajamentul pentru grija mediului și tăierea masivă a brazilor în perioada sărbătorilor de iarnă, Leroy Merlin continuă și în acest an programul de reciclare a brazilor, pentru a contribui la scăderea numărului de brazi aruncați atunci când devin inutili. Ne dorim să educăm clienții cu privire la utilizarea lemnului în manieră responsabilă.” – a declarat Frederic Lamy, CEO Leroy Merlin România
Specialiștii în silvicultură explică faptul că un brad are nevoie de aproximativ 12 ani pentru a ajunge la înălțimea de 180-200 cm, iar la început de an mii de brazi sfârșesc la gunoi risipindu-se astfel o cantitate însemnată de lemn. Prin procesul de reciclare, brazii ajung în centrele de compostare unde sunt mărunțiți și valorificați energetic – transformați în combustibil sau în compost – îngrășământ pentru grădini și terenuri agricole.
Prin campania „Voucher reciclare brad”, Leroy Merin oferă a doua șansă brazilor de Crăciun!