Tendințe tech 2023 pentru muncă și distracție
Pe măsură ce fuziunea dintre online și offline accelerează,
tehnologia va da în continuare tonul
În urmă cu doar o jumătate de deceniu, exista o distincție clară între prezența fizică și cea digitală, între locul de muncă și acasă. Astăzi, ca urmare a dezvoltării tehnologice și a schimbărilor rapide în stilul de muncă, această distincție se estompează într-un ritm pe care puțini l-ar fi putut prezice. Toate indiciile arată că “acest amestec” va deveni o caracteristică proeminentă a vieții noastre.
Experiența “phygital”
Piața jocurilor s-a aflat pe o traiectorie de creștere remarcabilă în ultimul deceniu. Cu o piață globală evaluată la 184,4 miliarde de dolari în 2022, depășește deja industriile tradiționale de divertisment, cum ar fi filmele și muzica. Pe măsură ce tot mai mulți gameri petrec mai mult timp în mediul virtual, și nevoile lor devin tot mai sofisticate. Și în 2023, aceștia își vor dori din ce în ce mai mult experiențe care depășesc ecranul.
“Asistăm la o explozie de echipamente specializate, inclusiv tastatură și mouse personalizabile, console ergonomice, chiar și ochelari care filtrează lumina albastră și pot fi folosiți și ca ochelari de soare. Căștile de calitate superioară, cu funcții audio multidirecționale și cu vibrații, oferă experiențe de joc imersive și mai personale”, spune Mugur Pantaia, Managing Director HP Inc. România.
Inovația va facilita noi experiențe hibride
În 2023, inteligența artificială poate fi descoperită în noi dispozitive. De exemplu, în camera web, urmărind chipul utilizatorului pentru a se asigura că rămâne mereu în centrul imaginii. Funcționalități bazate pe inteligență artificială, cum ar fi HP Smart Sense, pot urmări și optimiza performanța unui laptop, permițând utilizatorilor să prelungească durata de viață a bateriei, a ventilatorului și a procesorului. Iar cele mai recente soluții de apărare împotriva programelor malware integrează inteligență artificială pentru a fi cu un pas înaintea hackerilor.
Mai multă flexibilitate la locul de muncă
Pentru companiile internaționale cu angajați care lucrează de acasă, de la birou sau de oriunde altundeva, flexibilitatea este esențială. Produsele și serviciile trebuie să permită un stil hibrid de viață și de muncă, facilitând modul în care organizațiile gestionează o forță de muncă din ce în ce mai dispersată.
“Pachetele unificate de servicii și soluții pentru PC-uri, imprimante și alte dispozitive pot contribui la reducerea presiunii cu care se confruntă echipele IT. Prin intermediul unui software precum HP Anyware, angajații sunt productivi și au acces securizat la spațiile lor de lucru digitale fără VPN. Iar acest lucru permite o foarte bună colaborare între aceștia, indiferent de locul în care muncesc”, subliniază Mugur Pantaia.
Inovare sustenabilă
Obiectivele de neutralitate climatică și consumatorii tot mai preocupați de mediul înconjurător vor determina companiile din domeniul tehnologiei – de fapt, din toate industriile – ca în 2023 să-și consolideze acțiunile în materie de sustenabilitate. Consumatorii sunt din ce în ce mai conștienți de impactul pe care îl au alegerile lor și aleg branduri care acordă prioritate practicilor și valorilor sustenabile.
Tendința de a crea produse electronice sustenabile evoluează interesant, cu produse care încorporează mai multe materiale reciclate sau alte materiale sustenabile. Una dintre noutăți este utilizarea materialului bio-circular, cum ar fi zațul de cafea – folosit în construcția monitoarelor HP sau uleiul de gătit, inclus în carcasa unor laptopuri HP.