Element Industrial și TESLA Group semnează pentru soluții inovatoare de obținere și exploatare a energiei verzi

București, 25 August 2022 – Element Industrial, dezvolatorul roman de parcuri logistice și TESLA Group, furnizorul slovac de soluții de energie durabilă au semnat, recent, un parteneriat pe termen lung în care TESLA va produce și va administra energie fotovoltaică pe acoperișurile clădirilor din proiectele ELI Parks.

„Acest parteneriat reflectă strategia noastră de a dezvolta un portofoliu sustenabil care să le permită chiriașilor noștri să-și acopere cel puțin 30% din consumul de energie din surse regenerabile, respectiv energie fotovoltaică, cu un impact pozitiv direct asupra costului total de ocupare”, a declarat Andrei Jerca, Managing Director, Element Industrial. „Este, de asemenea, un angajament important din partea noastră de a dezvolta un business de logistică ecologic, durabil, care va genera valoare pe termen lung atât pentru investitori, cât și pentru ocupanții noștri. Strategia noastră se bazează pe concentrarea asupra nevoilor clienților în ceea ce privește predictibilitatea afacerii, costul de ocupare mai mic, sprijinirea strategiei lor de creștere și dezvoltarea unor adevărate comunități de afaceri în parcurile noastre industriale. Având toate acestea în vedere, parteneriatul nostru cu TESLA Group a devenit natural, deoarece ambele companii împărtășesc aceleași principii și abordări de afaceri”, a adăugat acesta.

 

Element Industrial dezvoltă în prezent un parc logistic de clasă A în zona de Nord-Vest a Bucureștiului, adiacent viitoarei Autostrăzi A0, unde va avea, până la sfârșitul anului 2022, un portofoliu de 100.000 mp livrați. Compania își propune să aibă 200.000 mp livrați în toată țara până în 2023, cu noi proiecte la Ploiești, Bacău și Brăila. Primul proiect care va fi echipat cu panouri fotovoltaice va fi ELI Park 4 (o clădire nouă de 20.000 mp) care va fi livrat la București în trimestrul al doilea al anului 2023.

1 (1)

„Activăm pe piața energiei regenerabile din România încă din anul 2010, operând în prezent o capacitate de peste 20 MW de parcuri fotovoltaice montate la sol și dezvoltând suplimentar o putere de 900 MW în sisteme montate la sol. Prin acest parteneriat cu Element Industrial ne concentrăm pe inovarea conceptuală a energiei solare pentru durabilitatea pe termen lung, care este misiunea noastră cheie”, spune Dušan Lichardus, președintele Consiliului de administrație al Grupului TESLAEl a adăugat: „Am reunit echipele de ingineri ale ambelor companii cu scopul de a optimiza construcția clădirilor pentru o instalare ușoară a panourilor fotovoltaice pe acoperișuri, anterior construcției. Acest lucru reduce costurile și timpul de construire a unei centrale electrice locale, aducând un plus de siguranță mai mare clădirilor și o eficiență operațională crescută a panourilor fotovoltaice instalate. Designul inovator al acestor centrale fotovoltaice locale montate pe acoperiș combină caracteristicile unice ale tehnologiei invertoare SolarEdge cu sistemul de

 ELI Park (1)

management al energiei TESLA AMOS (Advanced Microgrid Optimization System), pentru a oferi control operațional la nivel de panou individual, avantajele fiind o producție mai mare, un OPEX scăzut, o durată de viață mai lungă a tehnologiei și cele mai înalte standarde de siguranță industrială pentru proprietarii de clădirilor”.

***

              DESPRE ELEMENT INDUSTRIAL: Compania este unul dintre cei mai dinamici dezvoltatori de spații logistice și industriale, având în administrare sau execuție o serie de proiecte sub brandul ELI Parks Totodată, dezvoltatorul oferă un pachet integrat de servicii built to suit pentru facilități de producție și depozitare, începând de la identificarea terenurilor pretabile unor astfel de dezvoltări, autorizare, proiectare și livrare conform cerințelor specifice pentru fiecare proiect. Element Industrial este un joint venture între Element Group, fondat de Ionuț Dumitrescu, și D Craig Real Estate, divizia imobiliară a fondului de investiții D Craig Holding, controlat de Sacha Dragic. CEO-ul D Craig Real Estate este Anca Damour.

DESPRE TESLA GROUP: Misiunea noastră este să aducem oamenilor energie durabilă dezvoltând noi concepte energetice. Cu produsele și soluțiile noastre, susținem dezvoltarea surselor de energie regenerabilă, contribuim la descentralizarea sistemului energiei și ajutăm oamenii să devină mai puțin dependenți de energie centralizată, de distribuție și sisteme de transmisie pe care le consolidăm și le stabilizăm simultan. Susținem acțiunile globale de sustenabilitate pentru atingerea obiectivelor de zero emisii, și ajutăm industriile să atingă obiectivele de neutralitate a emisiilor de carbon.

Mai multe informații: https://teslagroup.eu/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *