LEROY MERLIN demarează campania de reutilizare a brazilor de Crăciun
LEROY MERLIN demarează la nivel naţional campania de reutilizare a brazilor naturali de Crăciun achiziţionaţi din reţeaua proprie de magazine. Românii sunt încurajaţi să returneze brazii uscaţi pentru a fi transformaţi în combustibili ecologici şi îngrășământ natural.
Retailerul francez este singurul jucător din piața de bricolaj care derulează o campanie de responsabilizare socială prin care susţine reutilizarea brazilor. După perioada sărbătorilor de iarnă, românii sunt încurajaţi să nu arunce bradul uscat, ci să-l ducă în magazin. Pentru fiecare brad returnat, clienții sunt răsplătiţi cu un voucher de cumpărături în valoare de 25 lei.
„Această campanie face parte din seria acțiunilor de dezvoltare durabilă derulate de către companiile care fac parte din grupul ADEO, sub sloganul „-20% impact CO2 până în 2025”. Ne dorim să contribuim la scăderea numărului de brazi aruncați atunci când devin inutili şi să educăm clienții cu privire la utilizarea lemnului în manieră responsabilă. Alături de această inițiativă, LEROY MERLIN susține protejarea industriei lemnului din România prin acțiuni de împădurire care au devenit o tradiție pentru noi.” – a declarat Frederic Lamy, CEO LEROY MERLIN România.
În luna ianuarie 2019, aproximativ 50.000 de clienţi au participat la acţiunea de reutilizare a brazilor. Prin intermediul centrelor specializate, au fost mărunţiţi şi transformaţi în peleţi (combustibili ecologici) şi compost (îngrășământ pentru grădini sau terenuri agricole), ca o alternativă la combustibilii convenţionali. Toţi brazii comercializaţi de către retailerul francez provin din pepiniere autorizate.
Despre LEROY MERLIN
LEROY MERLIN este liderul european al pieței de bricolaj, cu o istorie de peste 90 de ani ca retailer specializat pe construcții, decorațiuni și grădinărit.
Companie inovatoare din cadrul ADEO, LEROY MERLIN deține 800 de magazine în 15 țări din Europa, Asia, Africa și America de Sud. Peste 115.000 de colegi fac parte din familia LEROY MERLIN..
Aflată într-un progres constant, compania ADEO a devenit cea mai mare companie franceză de pe piața internațională. În prezent, companiile grupului ADEO sunt recunoscute peste tot în lume prin numeroasele premii “Great Place to Work Institute”.
În România funcționează 17 magazine LEROY MERLIN, cu peste 2000 de angajați în 13 orașe: București, Cluj-Napoca, Craiova, Ploiești, Brașov, Constanța, Sibiu, Suceava, Târgu Mureș, Bacău, Iași, Timișoara și Oradea.