BenQ lansează PD3225U, un nou monitor de design pentru utilizatorii de Mac și MacBook Pro

Alăturându-se seriei de monitoare profesionale, PD3225U este o necesitate pentru designeri, fotografi și creatori de conținut

București, România,  Martie 2024 – BenQ, lider global în domeniul dispozitivelor de afișare, a anunțat lansarea unui nou monitor profesional destinat utilizatorilor de Mac și MacBook Pro, modelul PD3225U.

Dispunând de un ecran IPS Black, noul monitor oferă un contrast ridicat de 2000:1 și o gamă largă de culori, fiind o necesitate pentru utilizatorii de Mac care au nevoie de precizie în culori și conectivitate îmbunătățită. Noul monitor este conceput pentru a fi 100% compatibil cu MacBook, oferind tehnologii și funcții pentru o integrare perfectă cu laptop-urile Apple.

Prin intermediul tehnologiei IPS Black, PD3225U poate afișa un negru cu 35% mai profund decât un monitor IPS normal. Conceput pentru a fi folosit în zona de productivitate, în special pentru prelucrări foto și video, noul monitor oferă un mod M-book dedicat, un spectru de culoare de 98% DCI-P3, funcţie iKeyboard Control, precum și certificări Calman Verified, Pantone Validation și Pantone SkinTone Validation.

Pentru a asigura o reproducere fidelă a culorilor și o luminozitate uniformă, PD3225U utilizează Uniformity, o tehnologie exclusivă BenQ. Mai mult, monitorul integrează software-ul Display ColorTalk pentru ajustarea culorilor între monitor și MacBook Pro, eliminând necesitatea unui aparat de calibrare dedicat.

Pentru creatorii care au nevoie de un spațiu de lucru mai mare, PD3225U poate extinde spațiul de lucru la două monitoare cu ajutorul tehnologiei Daisy Chain cu conectivitate Thunderbolt. Software-ul Display Pilot 2 de la BenQ oferă o nouă interfață personalizabilă și intuitivă pentru gestionarea funcțiilor de afișare, cum ar fi Print Assist, AutoPivot, PIP/PBD, ICCSync și multe altele. În plus, PD3225U oferă funcția iKeyboard Control, care permite ajustarea luminozității și a volumului direct din tastatura MacBook-ului.

Monitorul PD3225U este echipat cu un comutator KVM integrat, permitând utilizatorilor să controleze două monitoare simultan prin intermediul telecomenzii Hotkey Puck G2. Această telecomandă oferă acces rapid la cele mai utilizate funcții, fără a interacționa cu butoanele de pe monitor. Telecomanda este intuitivă și simplă, facilitând reglajul rapid și precis. În plus, pentru cei care au nevoie de o conectivitate extinsă, monitorul dispune de un port Thunderbolt 3, două porturi HDMI, un DisplayPort și un hub USB. Cu o ergonomie flexibilă, utilizatorii pot ajusta poziția monitorului pentru a găsi cea mai confortabilă și eficientă poziție de lucru.

“Proiectat cu gândul la utilizatorii de Mac, PD3225U oferă caracteristici cromatice de neegalat, cum ar fi panoul IPS Black, funcția M-book Mode și tehnologia AQCOLOR de la BenQ, precum și o conectivitate extinsă pentru a îmbunătăți productivitatea și a eficientiza performanța pentru creatorii axați pe Mac”, a declarat William WL Wang, BenQ Europe LCD business line manager. “Suntem încântați să adăugăm acest nou monitor la gama noastră de monitoare dedicate designerilor.”

Specificații

  • Diagonală – 31.5 inch
  • Rezoluție – 3840 x 2160 pixeli
  • Tip panou – IPS
  • Luminozitate- 400nits
  • HDR – HDR10, VESA DisplayHDR 400
  • Timp de răspuns – 5ms
  • Contrast nativ – 2000:1
  • Rată de refresh – 60Hz
  • Spectru de culoare – 98% P3, 99% Rec.709, 99% sRGB
  • Moduri de culoare – Animation, B+W, CAD/CAM, Darkroom, DCI-P3, DICOM, Display P3, HDR, Low Blue Light, M-Book, Rec.709, sRGB, User
  • Format – 16:9
  • Culori – 1.07 miliarde
  • PPI – 140
  • Display Screen Coating – Anti-Glare
  • Difuzoare – 2x 2.5W
  • Conectivitate – 2x HDMI 2.0, 1x DP 1.4, 1x Thunderbolt 3 cu PW 85W, Alt Mode, Data, 1x Thunderbolt 3 PD 15W, 1x Thunderbolt 3, 1x USB Type B, 1x USB Type C, 3x USB 3.2
  • Eye Care – Flicker Free Technology, Low Blue Light
  • Certificări – TUV, Solidworks, Calman Verified, Pantone SkinTone Validated

Pe lângă specificațiile de top, PD3225U este și ecologic. 85% din monitor este fabricat din materiale reciclate și ambalat în carton complet reciclabil pentru un impact minim asupra mediului.

PD3225U costă 1.199 EUR și va fi disponibil în curând prin partenerii BenQ locali. Faceți clic aici pentru a afla mai multe despre noul monitor cu design adaptat la Mac și descoperiți aici modul în care monitoarele BenQ sprijină utilizatorii de Mac.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *