UPS Healthcare îl numește pe Felipe Morgulis la conducerea segmentului de Logistică și Distribuție în Europa și LATAM
București, 1 noiembrie 2023 – Felipe Morgulis a fost promovat în funcția de președinte al segmentului de Logistică și Distribuție din cadrul UPS Healthcare, inclusiv Bomi Group, în Europa și LATAM. Felipe va coordona din Italia activitățile de logistică și distribuție ale UPS Healthcare și va face parte din echipa de conducere a UPS Healthcare, raportându-i direct lui John Bolla, președintele UPS Healthcare.
Înainte de a fi numit în acest rol, a ocupat funcția de vicepreședinte al operațiunilor Bomi Group fiind responsabil cu operațiunile și activitățile comerciale din Europa de Sud (Italia, Spania, Portugalia, Franța și Turcia) și America Latină (Brazilia, Chile, Columbia, Ecuador și Peru). Anterior acestei funcții, din 2018, Felipe a ocupat funcția de COO al grupului Bomi, având responsabilități în domenii precum controlul calității, excelență operațională, marketing, segmentul comercial și operațiuni. A fost o perioadă de creștere rapidă datorită achiziției unei noi baze de clienți și a altor multiple achiziții, care au necesitat restructurări operaționale.
Felipe, de naționalitate braziliană, s-a alăturat UPS în 2022, odată cu achiziția de către companie a Grupului Bomi. În această perioadă, a contribuit cu succes la creșterea și extinderea operațiunilor companiei.
Acestea includ achiziția recentă a Transport Chabas Santé, care a extins operațiunile UPS Healthcare în sudul Franței, deschiderea uneia dintre cele mai mari facilități de logistică medicală din Europa, lângă Madrid, precum și obținerea de certificări de sustenabilitate pentru rețeaua companiei în Italia și Brazilia. Prioritățile lui Felipe în următoarele luni și pe parcursul anului 2024 includ creșterea afacerii în Europa și America Latină, inclusiv noi depozite certificate de ultimă generație.
Rețeaua de logistică medicală a UPS este în creștere, iar în acest an vor fi adăugați aproximativ 200.000 m2 de spații de depozitare, din care aproximativ jumătate se află în Europa. Până la sfârșitul anului 2023, capabilitățile de logistică dedicate segmentului medical se vor dubla, comparativ cu 2020.
„Planurile noastre de dezvoltare vin în întâmpinarea nevoilor clienților noștri, ale căror exigențe sunt mai mari ca oricând. Punem la dispoziție un serviciu end-to-end, pe care doar rețeaua și tehnologia noastră de vârf îl poate oferi și nu ne oprim aici”, a spus Morgulis. „Sunt foarte încântat de planurile noastre și de ceea ce ne rezervă viitorul pentru noi și clienții noștri.”
„Felipe are o experiență solidă în segmentul logisticii medicale și este foarte respectat în industrie”, a declarat John Bolla, președintele UPS Healthcare. „Construim o rețea pan-europeană pentru lanțul frigorific care poate livra tratamente farmaceutice și biologice de ultimă generație, iar rolul lui Felipe va fi esențial în realizarea acestui obiectiv.”