Huawei îndeamnă la adoptarea oportunităților din industrie pentru a maximiza valoarea comercială 5G

București, 10 octombrie, 2023: Forumul anual Global Mobile Broadband (MBBF), organizat de Huawei are loc astăzi în Dubai. Evenimentul a început cu o discuție transmisă în direct între președintele rotativ al Huawei, Ken Hu, și directorul general al GSMA, Mats Granryd, despre stadiul actual al dezvoltării 5G și proiecțiile viitoare.

Tehnologia se schimbă extrem de rapid, iar noile cerințe evoluează în fiecare zi“, a declarat Hu. “Așadar, rețelele noastre trebuie să evolueze și ele în permanență. Industria noastră, în ansamblu, trebuie să se pregătească pentru viitor și să maximizeze valoarea investițiilor în 5G, acesta fiind și motivul pentru carelucrăm atât de mult la noua thenologie 5G-Advanced”.

5G a progresat cu pași repezi

Atât Hu, cât și Granryd au fost de acord că tehnologia 5G a înregistrat progrese remarcabile în ceea ce privește implementarea rețelei, adoptarea, serviciile pentru consumatori și aplicațiile industriale. Până în prezent, peste 260 de rețele 5G au fost implementate la nivel mondial, acoperind aproape jumătate din populația lumii. 5G este tehnologia mobilă cu cea mai rapidă creștere din toate timpurile, atingând un miliard de conexiuni la numai trei ani de la lansarea sa. Prin comparație, 4G a avut nevoie de șase ani pentru a atinge aceeași realizare..

Potrivit lui Hu, 5G a devenit un nou motor de creștere pentru operatorii de telefonie mobilă pe piața de consum. Pentru principalii operatori de telefonie mobilă din întreaga lume, 5G reprezintă acum majoritatea traficului de rețea. În special, aplicațiile bazate pe video schimbă obiceiurile de consum, determinând o creștere de trei până la cinci ori a traficului de rețea și o creștere medie de 10%-25% a ARPU.

5G a ajutat, de asemenea, rețelele de comunicații mobile să se extindă pe piața industriei verticale – una dintre cele mai mari diferențe față de 4G. În prezent, există peste 50.000 de aplicații 5G industriale la nivel mondial și peste 10 milioane de conexiuni 5G în medii industriale.

În ultimii patru ani, am identificat scenarii cheie pentru aplicațiile industriale, cum ar fi controlul la distanță, backhaul video, machine vision și poziționarea, unde putem maximiza valoarea 5G”, a continuat Hu. “Am identificat, de asemenea, industrii precum cea a  mineritului, portuară și producției, unde putem extinde capacitățile 5G“.

Granryd a remarcat: “5G conduce transformarea digitală în toate industriile și deschide oportunități enorme. În 2030, 5G va adăuga un trilion  de dolari la economia globală, iar beneficiile se vor răspândi în toate industriile”.

Noi capacități, modele și ecosisteme: eliberarea întregului potențial 5G

Vorbind despre următoarele etape pentru 5G, Hu a menționat câteva inițiative cheie orientate către consumatori care pot ajuta operatorii de telefonie mobilă să obțină un succes comercial continuu. Printre acestea se numără extinderea continuă a acoperirii rețelei, îmbunătățirea experienței utilizatorilor și explorarea unor modele de tarifare mai flexibile.

În ceea ce privește piața B2B, Hu a sugerat că industria ar trebui să valorifice aplicațiile 5G dovedite pentru a impulsiona adoptarea 5G la scară largă în mai multe industrii. De-a lungul acestui proces, operatorii de telefonie mobilă se pot poziționa mai bine pentru a profita de noile oportunități de digitalizare a industriei prin consolidarea capacităților lor în cloud, dezvoltarea de aplicații industriale și integrarea sistemelor end-to-end.

Privind spre viitor avem mult de lucru“, a spus Hu. “Trebuie să ne îmbunătățim capacitățile, să evoluăm tehnologia, să creăm o experiență mai bună pentru utilizatori, să ne extindem în industrie și să maximizăm valoarea investiției noastre în 5G.”

Pentru a contribui în continuare la îmbogățirea ecosistemului de aplicații 5G, GSMA a propus inițiativa Open Gateway ca modalitate de a sprijini inovarea între industrii. Open Gateway este un cadru de API-uri comune care va aduce acces universal la capacitățile rețelelor operatorilor, permițând dezvoltatorilor și furnizorilor de servicii cloud să îmbunătățească și să creeze noi servicii digitale.

Acum avem aproximativ 240 de operatori de telefonie mobilă înscriși, reprezentând peste 62% din abonații de telefonie mobilă din lume“, a declarat Granryd. “Open Gateway este o modalitate prin care dezvoltatorii, hyperscaler și alții pot utiliza mai eficient capacitățile rețelelor și pot crea API-uri comune pe care le putem partaja în întreaga comunitate de operatori. Este la fel ca ceea ce am făcut cu roaming-ul în era 2G, dar pentru API-uri. Este foarte, foarte interesant”.

Trebuie să activăm ecosistemul“, a fost de acord Hu. “În special dezvoltatorii de aplicații. Open Gateway este o modalitate excelentă de a-i ajuta pe dezvoltatori să utilizeze pe deplin rețelele, creând oportunități mai mari de dezvoltare pentru 5G atât pe piața de digitalizare a consumatorilor, cât și în industrie.”

Forumul Global Mobile Broadband 2023 este găzduit de Huawei, împreună cu partenerii săi din industrie GSMA, GTI și SAMENA. Desfășurat pe 10 și 11 octombrie în Dubai, Emiratele Arabe Unite, acest forum anual reunește operatori de rețele mobile, lideri ai industriei verticale și parteneri de ecosistem din întreaga lume pentru a explora succesul comercializării 5G și pentru a accelera utilizarea comercială a 5.5G. Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați: https://www.huawei.com/en/events/mbbf2023.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *