ELI Parks își continuă strategia de dezvoltare națională prin noul parc logistic și industrial de la Oradea, în suprafață de 30.000 mp și o investiție de 22 milioane de euro.
După demararea recentă a lucrărilor la proiectele din Ploiești și București, ELI Parks anunță noul proiect logistic de la Oradea, continuându-și cu succes strategia de dezvoltare la nivel național.
Proiectul va fi amplasat în zona de vest a orașului (Calea Borșului) și va beneficia de acces direct la viitoarea șosea de centură a orașului Oradea și de conexiune directă cu autostrada A3.
Noul parc logistic din Oradea va cuprinde două cladiri, în suprafață totală de 30.000 mp. Pentru prima faza a proiectului de 10.000 mp a fost obtinută autorizația de construire iar lucrările vor demara până cel târziu în vara acestui an.
Proiectul în care dezvoltatorul va investi 22 milioane de euro, se adresează atât chiriașilor din zona de producție cât și din zona de logistică.
”Oradea a devenit în ultimii ani unul dintre principalele centre regionale cu potențial economic ridicat, datorită unei viziuni occidentale a autorităților. Atitudinea transparentă, pro-business a contribuit la atragerea unor investitori de calibru și ne-a determinat și pe noi să adaugăm Oradea pe harta dezvoltării ELI Parks,” explică Andrei Jerca, Managing Director, ELI Parks, adăugând:
“Ca parte din strategia ESG agreată la nivel de conducere și pe care ne propunem să o implementăm în toate proiectele viitoare, ELI Park Oradea va fi dotat cu panouri fotovoltaice, având o putere instalată de 3MW/h. Dotarea, în parteneriat cu Tesla Group, va aduce o economie scontată de 30% din consumul de energie pentru viitorii chiriași ai parcului. Totodată, inițiativa reprezintă un pas important pentru ELI Parks, marcând contribuția la conservarea mediului în care ne desfășurăm activitatea, și la dezvoltarea unui ecosistem de business sustenabil.”
DESPRE ELI PARKS: Rețeaua de parcuri logistice și industriale de clasă A, ELI Parks, este dezvoltată în parteneriat de către grupul Element, fondat de Ionuț Dumitrescu, și D Craig Real Estate, divizia imobiliară a fondului de investiții D Craig Holding, controlat de Sacha Dragic.
Pe lângă hubul din zona de Nord-Vest a Capitalei, dezvoltatorul lucrează la o serie de proiecte în orașe precum Brăila, Ploiești sau Bacău. Pentru a dezvolta un portofoliu sustenabil proiectele ELI Parks vor fi dotate cu panouri fotovoltaice, astfel incat să permită chiriașilor să își acopere 30% din consumul de energie din surse regenerabile și un cost de ocupare mai mic.