Alimentația potrivită în timpul postului și beneficiile asupra organismului

București, 15 noiembrie 2022: Postul este o practică care datează de secole și ocupă un rol important în multe culturi și religii. De-a lungul timpului, conceptul de post a căpătat diferite forme și semnificații, de exemplu, postul intermitent a devenit extrem de popular în ultimii ani, fiind o practică abordată în special de persoanele care doresc să piardă în greutate și totodată, să aibă un stil de viață echilibrat și sănătos.    

Postul religios. Beneficiile pentru organism

Postul religios este definit ca abstinența de la unele alimente sau băuturi pentru o anumită perioadă de timp. Însă, pe lângă atenția deosebită la partea alimentară, postul înseamnă și echilibru emoțional, gânduri pozitive și fapte bune, pe scurt, un post al sufletului.

În ceea ce privește alimentația, deși postul reprezintă eliminarea anumitor grupe de alimente din dietă, este un moment perfect de detoxifiere a organismului, prin introducerea de alimente proaspete, pregătite cât mai simplu, astfel încât să își păstreze nutrienții.

Pentru o minte și un corp sănătos, o astfel de alimentație ar trebui să reprezintă o prioritate, indiferent dacă este o perioadă de post sau nu. Beneficiile pentru sănătate ale alimentației adecvate sunt nenumărate, de la reducerea stresului de zi cu zi și până la îmbunătățirea sănătății inimii.

„Pe lângă importanța religioasă a postului, mai există și alte motive pentru care oamenii optează să facă acest pas. Printre acestea, se numără adoptarea unui stil de viață mai sănătos, dar și pierderea în greutate. Există, de asemenea, cercetări care arată că anumite tipuri de post pot ajuta la îmbunătățirea colesterolului, a tensiunii arteriale, a nivelului de glucoză din sânge, a sensibilității la insulină și a altor probleme de sănătate. Așadar, dacă ne organizăm meniul zilnic plecând de la alimente proaspete, legume, leguminoase, fructe, nuci, completat bineînțeles cu o hidratare corespunzătoare, putem spune că avem o dietă echilibrată, benefică pentru un organism sănătos”, spune dr. Corina Zugravu, Președintele Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție.

Postul intermitent

Spre deosebire de postul religios, postul intermitent pe de altă parte, implică un echilibru între perioadele de mâncare și respectiv de abținere, variind de la câteva ore și ajungând până la câteva zile. S-a demonstrat că postul intermitent are multe beneficii pentru sănătate, de la scăderea în greutate, la o mai bună funcționare a creierului.

Una dintre cele mai cunoscute și la îndemână metode de a posti intermitent este de a mânca doar într-un anumit interval orar. Mai exact, implică postul zilnic timp de 12 ore sau mai mult și integrarea meselor în orele rămase. Un exemplu popular este metoda 16/8. Acest lucru înseamnă un post zilnic de 16 ore și o fereastră de mâncare de 8 ore, în care pot fi încadrate două, trei sau mai multe mese.

Mai multe studii au descoperit că postul intermitent poate îmbunătăți controlul zahărului din sânge, ceea ce ar putea fi util în special pentru cei cu risc crescut de diabet. Un studiu realizat pe un eșantion de 10 persoane cu diabet zaharat, de tip 2, a arătat că postul intermitent pe termen scurt a scăzut semnificativ nivelul zahărului din sânge.

Indiferent de motivul pentru care intenționați să țineți post sau metoda aleasă, hidratarea rămâne un element esențial pentru o dietă echilibrată. În timp ce apa, împreună cu ceaiurile neîndulcite, băuturi care nu pot fi înlocuite sau omise datorită beneficiilor cunoscute deja, putem introduce în alimentație și alte băuturi, cum ar fi berea fără alcool.

Berea consumată cu moderație și doar atunci când este integrată într-un stil de viață sănătos, poate oferi organismului mai multe beneficii, datorită ingredientelor naturale din care este fabricată: apă, cereale, hamei și drojdie. Un studiu realizat chiar sub egida Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție, a demonstrat că atunci când este consumată moderat, berea nu influențează indicele de masă corporală, circumferința abdominală sau raportul talie/șold, nici la femei, nici la bărbați, indiferent de vârstă sau efortul depus.

Așadar, berea cosumată moderat nu afectează silueta. Cu un conținut de peste 90% apă, berea fără alcool conține doar 50 kcal/250 ml. Astfel, datorită conținutului scăzut de calorii, berea poate fi integrată cu succes într-un regim de viață sănătos.

*****

 

Despre Centrul de Studii despre Bere Sănătate și Nutriție

 

Centrul de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție este o entitate cu caracter științific, rezultat al demersului celor trei membri fondatori: dr. Corina – Aurelia Zugravu, lector universitar în cadrul UMF “Dr. Carol Davila”, căreia îi revine și calitatea de Președinte în cadrul Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție, dr. Alin Popescu, medic primar în medicină sportivă și consultant în probleme de nutriție, deținând calitatea de Secretar general, și dr. Mihaela Begea, doctor în științe inginerești.

Înființat în luna decembrie a anului 2011 și lansat oficial în data de 7 martie 2012, Centrul de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție are drept obiectiv investigarea efectelor consumului moderat de bere asupra organismului uman prin derularea de studii științifice și diseminarea informațiilor în domeniu în rândul comunității medicale și a publicului larg.

Pentru a contribui activ la promovarea domeniului cercetării de la noi din țară, Centrul finanțează anual studii de cercetare în

domeniu, sub forma de burse acordate studenților, masteranzilor, doctoranzilor sau cadrelor universitare, indiferent de vârstă. Toate detaliile privind structura și componența Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție pot fi găsite la adresa:

www.beresanatatenutritie.ro.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *