RAZER LANSEAZĂ RESTORIFY, O SOLUȚIE DE CHECKOUT CU AMPRENTĂ NEUTRĂ DE CARBON

Disponibil de azi pe pagina Razer.com, Restorify le oferă consumatorilor oportunitatea de a compensa achizițiile cu credite de carbon ce pot fi ușor urmărite, ajutând totodată afacerile în a determina amprenta de carbon a produselor.

BUCUREȘTI, 8 noiembrie 2022 – Razer™, cel mai popular brand de lifestyle pentru gameri la nivel mondial, a prezentat Restorify, un serviciu e-commerce lansat de Razer Fintech, divizia de tehnologii financiare a Razer. Restorify este un serviciu de checkout cu amprentă neutră de carbon și trasabilitate integrată, ce a fost lansat în cadrul COP27, ediția a 27-a a evenimentului Conference of the Parties to the United Nations Framework Convention on Climate Change.

Compensarea amprentei de carbon are potențialul de a fi una dintre cele mai eficiente acțiuni pentru a reduce emisiile carbon care ajung în atmosferă. În același timp, creditele de carbon au în mod standard denominări exprimate în tone metrice, care nu pot fi divizate. Din cauza folosirii acestei unități de măsură, creditele de carbon nu sunt foarte facile pentru a compensa achizițiile de zi cu zi. Razer rezolvă pe lângă alte aspecte și această provocare prin Restorify, având ca scop să sprijine viziunea OECD de a ajunge la 147 dolari/tonă până în 2030, obiectiv necesar ca lumea să ajungă la emisii globale de carbon net zero până în 2050.

Principalele obiective pentru Restorify sunt promovarea unei transparențe sporite și a unei responsabilități mai clare pe piața de carbon, respectiv crearea unui sistem în care diferitele afaceri pot să compenseze cu ușurință emisiile generate, implicând consumatorii în mod direct ca parte din soluție.

Razer a făcut deja pași importanți pentru a deveni o companie cu emisii de carbon net zero până în 2030, prioritizând reducerea emisiilor și reciclarea responsabilă. Compania a adoptat filosofia de ‘Life Cycle Thinking’, care se traduce prin acțiuni concrete menite să reducă nivelul de emisii în stadiile cheie din ciclul de viață al produselor, de la procurarea mineralelor la producția efectivă și transportul generat de finalul ciclului de viață.

“Abordarea pe baza ciclului de viață ne permite să dezvoltăm diferite acțiuni prin care să reducem nivelul de emisii, dar creditele de carbon au în continuare un rol în tranziția companiei către statutul de emisii net zero,” a declarat Min-Liang Tan, co-fondatorul și CEO-ul Razer. “În călătoria noastră spre statutul de neutralitate am realizat că există dificultăți din ce în ce mai mari și că nu toate creditele de carbon sunt egale. Cu Restorify, sperăm ca abordarea noastră inovatoare în domeniul creditelor de carbon va duce la mai multă responsabilitate și o transparență sporită în privința compensării amprentei de carbon.”

 

Pentru consumatori: Restorify oferă un sistem de checkout care permite urmărirea amprentei de carbon

Restorify împarte în pachete mai mici creditele de carbon în cadrul procesului de rambursare, astfel încât acestea să poată fi folosite în denominări mai mici, oferindu-le utilizatorilor posibilitatea de a include compensarea în viața lor cotidiană. Restorify își propune să reconstruiască încrederea în compensarea amprentei de carbon permițând compensări ce pot fi urmărite, cu efecte de decarbonizare vizibile pentru consumatori. Cu alte cuvinte, în timp ce anumiți concurenți promit să compenseze emisiile de carbon pe viitor, Restorify le oferă consumatorilor garanția faptului că produsele achiziționate au fost deja compensate.

Razer a început eforturile curatoriale a diferitelor portofolii de proiecte legate de creditele de carbon aliniate cu Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (Sustainable Development Goals) ale Națiunilor Unite. Astfel, Razer colaborează cu parteneri precum, GoNetZero, sau ESGpedia, un agregator de credite de carbon ce pot fi urmărite de la origine și până în momentul consumării, dar și cu platforme de cloud computing precum Amazon Web Services (AWS).

Cumpărăturile cu o amprentă neutră de carbon verificabilă, oferite de Restorify, le permit utilizatorilor să vadă amprenta de carbon a unui produs, putând astfel să ia decizii informate. Mai mult, în momentul achiziției, consumatorii vor putea compensa amprenta de carbon a produselor alese cu credite de carbon verificate în registrele de carbon. În momentul achiziționării de credite de carbon, consumatorii vor primi un certificat care detaliază cantitatea totală de emisii de carbon care au fost compensate, ce fel de proiect și în ce țară a fost susținut de aceste credite de carbon, dar și standardul de certificare. Aceste tranzacții individuale sunt înregistrate digital în ESGpedia, care le permite utilizatorilor să urmărească propriile eforturi de compensare a amprentei de carbon. Acest nivel de transparență lipsește pentru moment din piața de compensare a amprentei de carbon.

 

Proiectele aflate în curs de desfășurare vor fi de asemenea monitorizate și raportate în mod regulat pentru a fi verificate și pentru asigura consumatorii de integritatea creditelor de carbon.

Pentru afaceri: Razer pune la dispoziția partenerilor cele mai bune practici ale sale

Razer crede în responsabilitatea brandurilor de a fi transparente în fața consumatorilor în legătură cu amprenta de carbon a produselor, astfel încât cumpărătorii să poată lua decizii informate și responsabile. Din acest motiv Restorify folosește un calculator al emisiilor în masă care ajută afacerile să estimeze propria amprentă de carbon printr-un calcul bazat pe emisiile carbon generate pe întreg ciclul de viață al produselor. Nevoia pentru acest tip de serviciu a apărut din cauza faptului că multe afaceri nu dispun de o metodă de a calcula amprenta de carbon a propriilor produse. Astfel, Razer a dorit să le vină în ajutor.

De asemenea, Restorify încurajează afacerile să conștientizeze impactul pe care produsele lor îl au asupra mediului înconjurător prin ECOLOGO Certification, Environmental Product Declaration Certification, sau Product Carbon Footprint Verification utilizând serviciile partenerului de ecolabel al Razer, liderul de securitate științifică, UL Solutions.

Procesul de checkout cu amprentă neutră de carbon oferit de Restorify este disponibil pentru fi integrat de afaceri în platformele lor deja existente. Razer va colabora cu furnizorii săi și cu peste 50.000 de comercianți din rețeaua Razer Fintech pentru a-i tranziționa către emisii de carbon net zero fără costuri adiționale. AWS va sprijini de asemenea eforturile Razer prin oferirea Restorify către peste 100.000 de parteneri din 150 de țări.

“Cu un angajament de a alimenta toate regiunile AWS la nivel global utilizând 100% energie regenerabilă până în 2025, AWS își dorește să devină cea mai sustenabilă tehnologie cloud din lume. Acest angajament alături de diferențiatorii serviciilor AWS fac din AWS partenerul ideal pentru Razer în această nouă acțiune. Colaborarea cu Razer pentru dezvoltarea și comercializarea Restorify, o soluție inovatoare de urmărire a emisiilor de carbon, va oferi beneficii pe termen lung atât pentru Razer, cât și pentru clienți și pentru mediul înconjurător,” a declarat Conor McNamara, Managing Director, ASEAN, Amazon Web Services.

În concluzie, Razer își dorește să aducă mai multă transparență și o responsabilitate mai clară în industria de carbon prin Restorify. Deși deja există coșuri de cumpărături neutre din punct de vedere al emisiei de carbon, soluția oferită de Restorify garantează că toate creditele de carbon folosite se pot urmări, astfel utilizatorii vor ști exact cum au fost folosiți banii cheltuiți de ei. Restorify le va permite consumatorilor să participe la acțiuni cu impact real asupra climei, compensând achizițiile făcute și ajutând afacerile în eforturile lor de a reduce emisia de carbon astfel încât planeta să rămână cel mai bun loc pentru joacă.

Pentru mai multe detalii vizitați acest link.

KIT DE PRESĂ

LINK

DESPRE RAZER

Razer™ este cel mai popular brand de lifestyle dedicat gamerilor la nivel mondial.

Sigla care reprezintă șarpele cu trei capete este unul dintre cele mai ușor de recunoscut simboluri în lumea jocurilor video și a comunităților de sporturi electronice.

Cu o bază de fani care se întinde toate continentele, compania a proiectat și a construit cel mai mare ecosistem centrat pe nevoile gamerilor, care include pe lângă accesorii hardware și aplicații software, respectiv servicii dedicate.

Gama hardware produsă de Razer și premiată de cele mai populare publicații de specialitate, include periferice de gaming deosebit de performante și laptopurile de gaming Blade.

Platforma software dezvoltată de Razer și folosită de peste 175 de milioane de utilizatori, include Razer Synapse (o platformă de tipul Internet of Things), Razer Chroma (un sistem proprietar de iluminare RGB) și Razer Cortex (un sistem pentru optimizarea jocurilor video).

Razer oferă, de asemenea, servicii de plată pentru gameri, tineri, millennials și generația Z. Razer Gold este unul dintre cele mai mari servicii de plată pentru jocuri din lume, iar Razer Fintech oferă servicii fintech pe piețele emergente.

Fondat în 2005 cu sediul în Irvine, California și cu sedii regionale în Hamburg, Shanghai și Singapore, Razer are 19 birouri în toată lumea și este recunoscut ca lider în cadrul brandurilor dedicate gamerilor în SUA, Europa și China.

DESPRE RAZER FINTECH

Razer Fintech este divizia de tehnologie financiară a Razer Inc. Fondată în aprilie 2018, Razer Fintech a devenit una dintre cele mai mari rețele de plată digitală de tip O2O (offline în online) pe piețele emergente, procesând tranzacții cu valoare cumulată de miliarde de dolari. Razer Fintech a înregistrat un Total Payment Volume (TPV) de 7 miliarde de dolari pentru anul fiscal 2021, o creștere de 63.5% de la an la an.

RMS, o soluție B2B (business-to-business) populară include:

RMS Online: Serviciu de procesare a cardurilor cu suport la nivel global și peste 110 metode de plată, aflat la baza plăților online la nivel global și regional pentru comercianții de tip blue-chip în Asia de Sud-Est.

RMS Offline: Cea mai extinsă rețea de plăți offline din Asia de Sud-Est cu peste 1 milion de puncte de acces răspândite în toată regiunea. RMS Offline încorporează și servicii de tip point-of-sale (precum plata facturilor sau reîncărcarea creditelor de telefonie mobilă), servicii de tip cash-over-counter precum îndeplinirea achizițiilor e-commerce, servicii de distribuție de tip point-of-sale activation (POSA) a partenerilor terți și servicii de achiziție pentru portofelele electronice ale partenerilor terți.

Pentru mai multe informații vizitați pagina merchant.razer.com.
Comercianții interesați în servicii de plată online pot primi detalii contactând sales-sa@razer.com.
Comercianții interesați în servicii offline pot primi detalii contactând bd-offline-my@razer.com.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *