Românii pot accesa un serviciu de sfat medical gratuit prin chat pentru o lună în aplicația BEESERS

  • Cu peste 400 de specialiști medicali activi la nivel național, ce oferă tratamente la domiciliu, aplicația BEESERS devine prima platformă digitală de servicii medicale integrate din România, adăugând noi funcționalități de telemedicină (sfat medical prin chat și consultații medicale prin apel video).
  • Potrivit unui studiu McKinsey & Company, în contextul pandemiei COVID-19, la nivel mondial, utilizarea tehnicilor de medicină la distanță a crescut de 78 de ori în luna aprilie 2020, comparativ cu luna februarie a aceluiași an.Astfel, apetitul publicului pentru serviciile de telemedicină a devenit unul consolidat.

BEESERS, aplicația românească de servicii medicale la domiciliu extinde gama de funcționalități prin lansarea serviciilor de telemedicină, respectiv sfat medical prin chat și consultații medicale prin apel video. Astfel, persoanele care suferă de mobilitate redusă temporar sau permanent, precum și cele care nu au timpul necesar pentru deplasarea la medic, pot beneficia de suport medical la distanță prin telemedicină. În plus, angajații și angajatorii pot economisi resurse prin folosirea abonamentelor. Totodată, aplicația oferă acces gratuit pentru 30 de zile utilizatorilor care apelează la serviciile de chat medical, oricând până la finalul lunii iunie 2022.

Telemedicina

Noile funcționalități completează traseul medical al pacientului prin consultații, sfaturi medicale și  investigații la distanță. Consultațiile la distanță prin telemedicină se desfășoară sub trei forme: sfat medical prin chat, consult prin apel video și apel video asistat. Sfatul medical prin chat este un serviciu digital de proximitate, prin intermediul căruia pacientul primește opinii medicale sau interpretări sumare de documente, fără să fie necesară programarea unui consult prin apel video. Această funcționalitate ajută pacientul să beneficieze, în condiții de cost avantajoase, de opinii rapide, care pot rezolva probleme de urgență medicală. Consultul  prin apel video necesită programare și se desfășoară direct în aplicație, între pacient și medic. În cazul apelului video asistat, în situația în care medicul recomandă acest tip de investigație, un asistent medical se deplasează la domiciliul pacientului, însoțit de dispozitive medicale portabile.

Noile servicii la distanță introduse în platforma BEESERS pot fi accesate atât de persoanele fizice, prin abonamente individuale, precum și prin abonamente corporate, destinate angajatorilor.

 

“Serviciile medicale la distanță sau telemedicina reprezintă o îmbunătățire a accesului la servicii medicale pentru persoanele care nu se pot deplasa din cauza unui mediu fizic inaccesibil sau din dorința de a utiliza timpul mai eficient. Dacă pentru vârstnici și persoanele cu dizabilități deplasarea către clinică reprezintă o aventură imposibilă, pentru resursa profesională din companiile private, serviciile de telemedicină înseamnă zile de concediu neepuizate pentru deplasări la medic. Vârstnicii sau alte persoane suferind de mobilitate redusă devin consumatori de servicii medicale la distanță cu ajutorul copiilor sau aparținătorilor. Persoanele cu mobilitatea redusă cauzată de externarea din spital sau recuperarea post traumatică vor păstra contactul cu medicii de specialitate tot prin telemedicină, fiind astfel scutite de necesitatea deplasării pentru examenul clinic. Resursa profesională din companiile private, care permit munca la distanță, va beneficia de abonamente subvenționate de angajator. Abonamentele de telemedicină pentru echipe din companii private completează abonamentele medicale pentru acces în clinici private. Consider important de menționat că telemedicina rezolvă serviciile medicale pentru care nu sunt necesare investigații cu infrastructură de echipamente neportabile. Este soluția ideală pentru opinii secundare, sfaturi medicale și indrumări, scrisori medicale, precum și o serie limitată de investigații pentru care pot fi utilizate echipamente portabile. În concluzie, putem spune că perioada pandemiei Covid ne-a ajutat să înțelegem cât este de important să descongestionăm sistemul public de sănătate de pacientul ale cărui nevoi sunt gestionabile de la distanță. Aplicația BEESERS este astăzi singurul produs tehnologic din România care oferă pacientului accesul la servicii medicale începând de la consult, până la investigații la distanță, vizită medicală la domiciliu pentru tratamente și monitorizare medicală post tratament“, declară Ovidiu Tuduruță, fondator BEESERS.

Partenerii BEESERS sunt acreditați de Ministerul Sănătății și au experiență relevantă în serviciile medicale private sau de stat. Specialiștii care folosesc cel mai mult telemedicina sunt: practicieni în sănătate mintală, specialiști în infertilitate, dermatologi, cardiologi, endocrinologi, medici generaliști, medici gastroenterologi și oncologi, specialiști în medicină pediatrică, neonatologie și medicină ortopedică. Pe lângă posibilitatea unei surse suplimentare de venit, beneficiile în rândul medicilor presupun atât minimizarea spre zero a costurilor logistice, cât și creșterea randamentului numărului de pacienți, odată cu trasabilitatea și predictibilitatea acestora.

***

Aplicația BEESERS prezintă o interfață intuitivă și prietenoasă și include opțiuni precum posibilitatea de a alege un specialist medical în funcție de ratingul său sau de a efectua o rezervare multiplă printr-o singură programare (de exemplu, o schemă de tratament cu 10 injecții sau perfuzii). Toate interacțiunile se petrec în aplicație, de la crearea contului până la confirmarea specialistului alături de care va avea loc consultația și consultația în sine. Sunt astfel eliminate barierele de timp, lipsa de motivație sau teama de a merge la medic, precum și cele legate de imposibilitatea de deplasare. BEESERS acordă, de asemenea, asistență tehnică personalizată pentru medici, specialiști medicali, utilizatori, angajatori și angajați.

Aplicația BEESERS poate fi descărcată din Google Play sau App Store. Pentru conectare, utilizatorii pot crea un cont manual sau pot folosi profilul Google/Facebook/AppleID. Următorul pas presupune selectarea tipului de serviciu medical dorit: vizită acasă, consultație prin apel video sau sfat medical prin chat. Plata se face prin card, direct din aplicație, statusul rezervării fiind confirmat printr-o notificare pe telefon.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *