Prima galerie virtuală dedicată Munților Făgăraș, la doar un click distanță
Fundația Conservation Carpathia lansează prima expoziție virtuală din România dedicată Munților Făgăraș. Galeria cuprinde imagini și povești inedite cu frumusețile întâlnite în natură și în comunitățile din Făgăraș.
Galeria virtuală recrează cadrul natural al Munților Făgăraș și este formată din 7 săli tematice unde vizitatorii pot naviga, de pe desktop sau de pe telefon, prin Păduri, Pășuni alpine, Vârfuri, Floră, Faună, Ape și Comunități și pot asculta poveștile realizate pentru fiecare în parte.
Galeria cuprinde o selecție de imagini din albumul „2544m – Poveștile Munților Făgăraș, cei mai înalți între Carpații României”, realizate de fotograful Dan Dinu, unul dintre regizorii documentarului România Sălbatică, cu sprijinul OAK Foundation. Utilizatorii pot accesa platforma și se pot bucura de o experiență captivantă prin priveliști panoramice și sunete autentice din natură.
„Ne-am dorit să aducem experiențele pe care noi le trăim în fiecare zi și persoanelor care nu au posibilitatea de a se bucura de natură la fel de rapid. Această galerie te aduce mai aproape de natură. Prin acest proiect, ne-am propus să facem cunoscute activitățile de dezvoltare durabilă din Făgăraș realizate de fundație, deoarece cu toții putem contribui la continuitatea lor.”, Christoph Promberger, director executiv Fundația Conservation Carpathia.
„Munții Făgăraș sunt renumiți pentru frumusețea peisajelor, pentru pădurile virgine, pentru bogăția speciilor de animale sălbatice care încă se mai găsesc aici, pentru istoria locurilor și a oamenilor. Aici s-a născut una dintre cele mai longevive mișcări de rezistență anticomunistă, la poalele acestor munți se păstrează tradiții care se transmit din generație în generație și de aici a plecat Badea Cârțan. Am adus împreună locuri și legende și ne dorim să invităm cât mai mulți oameni să ni se alăture în această drumeție prin Munții Făgăraș, chiar dacă este virtuală”, continuă Barbara Promberger, director executiv Fundația Conservation Carpathia.
Fiecare sală a galeriei are un prim vizual panoramic, având în plus o coloană sonoră bazată pe elemente specifice precum sunetele făcute de foșnetul ierbii, gâze, vânt sau sunete de râuri, șuvoaie sau cascade.
„Dacă înainte foloseam Google Maps ca să identific un obiectiv turistic, acum pot să revăd frumusețea Munților Făgăraș prin această galerie virtuală. De câțiva ani am sprijinit activitățile fundației, începând cu lansarea albumului și acum cu galeria virtuală, iar eu cred că și-au îndeplinit scopul de a face accesibil universul Munților Făgăraș călătorilor de pretutindeni. Această galerie mi-a trezit dorul de a fi pe munte și cu siguranță voi merge cât mai curând.” Amalia Enache, prieten al Fundației Conservation Carpathia.
Galeria poate fi accesată pe următorul link: www.carpathia.org/galerie-virtuala/
Fundația Conservation Carpathia contribuie la conservarea și refacerea ecosistemelor naturale din Munții Carpați, în beneficiul biodiversității și a comunităților locale, prin achiziționarea, protejarea și administrarea de păduri și pajiști alpine. În peste 12 ani de activitate, fundația a salvat de la tăiere 26.700 ha de pădure, a plantat 3 milioane de puieți în zone grav afectate de vechi tăieri neconforme, a creat o zonă de management cinegetic activ pe o suprafață de 78.000 ha și contribuie la bunăstarea comunităților din vecinătatea pădurilor protejate prin proiecte sociale, de educație și de dezvoltare de afaceri verzi.
Munții Făgăraș reprezintă ultima oază de biodiversitate de pe continent de peste 200.000 de hectare, unde poate fi creat cel mai mare și important parc național din Europa.