Frag Bite

Muzica populară se mai numeşte şi muzică folclorică, fiind considerată un gen muzical hibrid. Stă în contrast atât cu muzica de artă, cât și cu muzica tradițională sau „folk”.

Muzica de artă s-a răspândit cu ajutorul spectacolelor de muzică scrisă. Formele de muzică tradițională au fost transmise oral sau către un public local mai mic.

Deși muzica populară este uneori cunoscută ca fiind „muzică pop”, cei doi termeni nu se pot înlocui unul cu celălalt. Muzica populară este un termen generic pentru o mare varietate de genuri muzicale care se adresează gusturilor unui segment mai mare al populației, în timp ce muzica pop se referă de obicei la un gen muzical caracteristic din muzica populară.

Cântecele și piesele muzicale populare au de obicei melodii ușor de cântat. Structura unui cântec specific muzicii populare implică în mod obișnuit repetarea secțiunilor. Versul și refrenul se repetă pe tot parcursul cântecului.

În anii 2000, cu cântecele și piese disponibile ca fișiere audio digitale, muzica populară s-a răspândit mult mai uşor dintr-o țară sau regiune în alta. Prin amestecul de genuri muzicale, noi forme de muzică populară sunt create pentru a reflecta idealurile unei culturi la nivel global. Exemplele din Africa, Indonezia și Orientul Mijlociu precizează cum stilurile de muzică pop occidentală se pot îmbina cu tradițiile muzicale locale pentru a crea noi stiluri hibride.

Anahid Kassabian a clasificat muzica populară în patru categorii:

„popular ca populist” sau având nuanțe de eliberare și expresie;

„popular ca folk”, sau afirmând că muzica a fost scrisă de oameni, pentru ei înșiși;

„popular ca şi contracultură” sau împuternicirea cetățenilor să acționeze împotriva opresiunii cu care se confruntă;

„popular ca masă”, sau muzica devine instrumentul necesar pentru oprimare.

Muzica populară a unei societăți reflectă idealurile care predomină în momentul în care este interpretată sau publicată. David Riesman afirmă că publicul tânar al muzicii populare se încadrează fie într-un grup majoritar, fie într-o subcultură. Grupul majoritar ascultă stilurile produse comercial, în timp ce subculturile găsesc un stil minoritar pentru a-și transmite propriile valori. Acest lucru le permite tinerilor să aleagă cu ce muzică se identifică, ceea ce le oferă puterea ca şi consumatori de a controla piața muzicii populare.

Criticul muzical Robert Christgau a inventat termenul de „muzică semipopulară” în 1970 pentru a descrie discuri care păreau accesibile pentru consumul popular, dar care s-au dovedit fără succes din punct de vedere comercial.

Forma în muzica populară este cel mai adesea secțională, cele mai comune secțiuni fiind vers, refren sau refren și bridge. Cântecele de muzică populară sunt rareori compuse folosind muzică diferită pentru fiecare strofă.

Un sondaj de opinie ce a fost efectuat de către INSCOOP Research a evidenţiat faptul că muzica populară se situează pe primul loc în ceea ce privește genul muzical preferat de români. Procentul se situează la aproape jumătate din populație, aproximativ 50%.

Muzica pop-dance este preferată de aproximativ 40% dintre admiratori, în timp ce pentru muzica clasică procentul este 23%. Muzica rock şi genul muzical hip-hop este preferată de un procent foarte mic de respondenţi.

Cele mai puţin appreciate sunt manelele. Acest tip de muzică a înregistrat în sondaje cel mai mic procent.

Muzica populară din România este un gen muzical aparte, situându-se între folclorul musical şi muzica de consum. Termenul de muzică populară se opune aceluia de muzică tradițională. Muzica tradiţională este văzută de Grigore Lese ca fiind baza pe care se formează muzica populară, însă cu o vechime mai mare.

Spre finalul anilor ’90 a apărut o nouă ramură a muzicii populare în Europa de Est. In România, a părut termenul de muzică etno care sugerează existența sa ca gen muzical deosebit.

Sunetul s-a modernizat, instrumentele acustice au fost înlocuite de cele electro-acustice sau electrice, au fost împrumutate sonorităţi din muzica pop,  solistul a fost înlocuit cu un grup de solişti şi, de asemenea, s-au folosit secții ritmice mult mai pronunțate și un temp mai mișcat.

Versurile sunt creații contemporane, dar sunt și piese foarte cunoscute reluate din muzica populară sau folclorică. Intrucât muzica etno se îndepărtează de folclor, se poate asista la stilizarea imaginii culturii de masă. Vrei un artist pentru petrecere firma, spectacol, corporate party, aniversari, festivitati?

De reţinut este că toate aceste genuri sunt create, întreținute și dorite de către unul și același public numeros.

Printre cântăreţii de muzică populară preferaţi se numără: Maria Ciobanu, Ionuţ Dolănescu, Elisabeta Turcu etc.