POCO X3 NFC – Adevăratul campion mid-range
Ecran, baterie și performanță de top de la POCO
București, ROMÂNIA, 7 septembrie 2020 — POCO, brandul care redefinește industria, a lansat ultimul său device: POCO X3 (NFC). Destinat tinerilor pasionați de tehnologie și jocuri, telefonul adoptă o linie de design unică și pune performanța pe primul loc. Oferă cele mai bune și utile dotări de top, la un preț performant.
Echipat cu cel mai nou și mai puternic procesor 4G Qualcomm din seria 700 – SnapdragonTM 732G – POCO X3 (NFC) atinge performanțe incredibile și rezistă până la două zile cu o singură încărcare, datorită bateriei de 5160mAh. Display-ul de 120Hz+240Hz oferă o experiență incredibilă, superioară celor mai multe flagship-uri de pe piață.
Performanța de care ai nevoie cu noua platformă Qualcomm® SnapdragonTM 732G
POCO X3 NFC duce atât experiența de gaming cât și pe cea de utilizare zilnică la un nou nivel. Dotat cu cel mai puternic procesor 4G Qualcomm de pe piață, Snapdragon™ 732G, POCO X3 NFC oferă performanță de top și capabilități AI care îi vor impresiona până și pe cei mai pretențioși gameri. Telefonul are la bază un CPU KryoTM 470 octa-core și un GPU din seria Adreno™ 618 Elite Gaming.
Pentru ca experiența utilizatorilor să fie cât mai stabilă și satisfăcătoare, device-ul încorporează tehnologia LiquidCool 1.0 Plus, menită să reducă temperatura procesorului cu până la 6 grade1.
Performanța incredibilă poate fi optimizată pentru gaming, datorită celei mai noi versiuni Game Turbo 3.0, care reglează telefonul în conformitate cu cerințele jocului și îi ajută pe utilizatori să profite la maximum de hardware-ul puternic. În plus, sistemul de vibrații avansat care se mișcă liniar pe axa Z asigură un feedback haptic spectaculos, cu peste 150 de moduri de vibrații pentru diferite scenarii.
Display-ul de 120Hz + 240Hz și difuzoarele stereo sunt exact ceea ce așteptai
În conformitate cu deviza POCO de a face inovația accesibilă oricui, POCO X3 NFC este dotat cu un ecran DotDisplay edge-to-edge FHD de 6.67”, care combină rata de refresh de 120Hz cu rata de refresh a touchscreen-ului de 240Hz.
POCO X3 NFC are unul dintre cele mai performante ecrane din categoria sa de preț. Funcția DynamicSwitch îi permite telefonului să economisească bateria prin trecerea automată la 50, 60, 90 și 120Hz, în funcție de scopul în care este folosit și de formatul conținutului de pe ecran. Astfel, rata de refresh a telefonului crește atunci când acesta este folosit, de exemplu, pentru jocuri și scade pentru operațiunile mai simple, cum ar fi cititul.
Rata de refresh a touchscreen-ului de 240Hz este cu mult peste ceea ce oferă majoritatea competitorilor. POCO X3 NFC are o rată de răspuns cu 33% mai rapidă decât majoritatea telefoanelor de top aflate în acest moment pe piață2 și oferă o experiență de neuitat chiar și pentru cele mai sofisticate jocuri.
Device-ul este dotat și cu două difuzoare stereo flagship. Cel superior are un volum echivalent cu 4cc, iar cel inferior de 1cc și o amplitudine a vibrației de 0.5mm, care oferă o calitate a sunetului excepțională pentru o mai bună experiență de gaming. Capacitatea difuzoarelor de a se auto-curăța asigură o funcționare perfectă pe termen lung.
Acum poți crea imaginile pe care ți le dorești cu sistemul AI quad-camera de 64MP
POCO X3 NFC are un sistem quad-camera de top, ce constă într-o cameră principală de 64MP, o cameră supraangulară de 13MP, o cameră macro de 2MP și un senzor de profunzime de 2MP.
Camera principală a telefonului este flagship-ul Sony IMX 682 cu o diafragmă de ƒ/1.89, dotată cu Super Pixel 1.6μm 4-in-1 care permite realizarea unor fotografii foarte clare. Camera supraangulară de 13MP poate cuprinde imagini sub un unghi de 119° cu o diafragmă ƒ/2.2 și o dimensiune a pixelului de 1.0μm, în timp ce camera macro de 2MP și senzorul de profunzime completează acest setup, făcând camera principală și mai performantă.
În partea frontală, telefonul are o cameră de 20MP cu o diafragmă ƒ/2.2 și un Super Pixel 4-in-1 de dimensiune 1.6μm, ideală pentru selfie-uri de calitate.
Pentru cei care vor să iasă în evidență, POCO X3 NFC aduce mai multe efecte creative, printre care opțiunea caleidoscop cu 6 efecte diferite, modul Gold vibes, modul Cyberpunk și numeroase filtre foto, precum și tehnologia AI Skyscaping 3.0, ce prezintă o multitudine de opțiuni pentru feed-ul de social media al utilizatorilor.
Pasionații de videoclipuri se pot bucura de opțiunea de înregistrare 4K, dar și de alte caracteristici precum zoom-ul video fluid, focus peaking-ul și blocarea AE/AF. Formatul inclus LOG/RAW și modul Vlog nu doar că îi ajută pe utilizatori să surprindă cele mai importante momente la cea mai bună calitate, dar transformă telefonul într-o cameră semi-profesională pentru crearea de conținut video.
Exact ce ți-ai dorit: o baterie de 5160mAh și charger rapid de 33W
Dotările de top sunt inutile fără o baterie care să reziste. Pentru a le garanta utilizatorilor că se pot bucura de caracteristicile sale uimitoare, POCO X3 NFC este echipat cu o baterie de 5160mAh (typ) care rezistă mai mult de două zile, atunci când telefonul este folosit în mod normal. Cu ajutorul charger-ului rapid de 33W, în numai 30 de minute bateria ajunge la 62%1, iar în 65 de minute bateria ajunge la 100%.
Viteza sporită de încărcare este obținută cu ajutorul tehnologiei Middle Middle Tab (MMT). La bateriile convenționale, curentul electric circulă de jos în sus, ceea ce duce la o încărcare mai lentă. Tehnologia Middle Middle Tab (MMT) este bazată pe o metodă inovativă prin care bateriile primesc curentul electric prin zona de mijloc, iar apoi acesta se distribuie simultan în partea superioară și inferioară a modulului. Astfel, viteza de încărcare este mai bună și constantă și îi asigură bateriei o durată de viață mai mare, în comparație cu cele tradiționale.
POCO X3 NFC va fi disponibil la nivel global de astăzi la un preț recomandat de 229 Euro pentru varianta 6GB+64GB, iar varianta 6GB+128GB pornește de la prețul recomandat de 269 Euro3.
POCO X3 NFC va intra pe piața din România la finalul lunii septembrie. Disponibilitatea și prețurile locale vor fi anunțate în curând.
POCO X3 NFC | |
Ecran | DotDisplay de 6.67” FHD+ LCD20:9, 2400×1080, 395ppi
Rata de sensibilitate la atingere 240Hz Rată de refresh 120Hz Gamă de culori: NTSC 84% (typ) Rată de contrast: 1,500:1(typ) Strălucire: 450 nits (typ) / 380 nits (min) Certificare TÜV Rheinland pentru lumină albastră HDR10 Certificat Wildvine L1 |
Culori | Shadow Gray, Cobalt Blue |
Dimensiuni | 165.3mm x 76.8mm x 9.4mm, 215g |
Rețea | Dual SIM standby3Wi-Fi 5 |
Procesor | Qualcomm® Snapdragon™ 732G- KyroTM 470 octa-core CPU
– AdrenoTM 618 GPU cu opțiuni speciale pentru gaming |
Stocare | LPDDR4X RAM, UFS 2.1 |
Sistem de răcire | Tehnologie LiquidCool 1.0 Plus – Canal de cupru de dimensiuni mari + multiple straturi de grafit, reduce cu până la 6°C temperatura procesorului |
Camera principală | Cameră quad 64MP+13MP+2MP+2MPCamera principală de 64MP
Sony IMX682, 1/1.73“ sensor, ƒ/1.89, 1.6μm 4-in-1 Super Pixel, 6P lens, PDAF Camera supraangulară de 13MP, 119° FoV, ƒ/2.2, 1.0μm Cameră macro de 2MP, ƒ/2.4, 1.75μm, 4cm Senzor de profunzime de 2MP, ƒ/2.4, 1.75μm Filmare video 4K 30fps, AI Skyscaping 3.0, Night Mode, ShootSteady video, Vlog mode |
Camera frontală | 20MP în display ƒ/2.2, 1.6μm 4-in-1 Super Pixel |
Conectivitate | NFC multifuncțional, IR blaster |
Securitate | Senzor de amprentă lateral |
Baterie și încărcare | Baterie de înaltă capacitate 5160mAh (typ)Încărcare rapidă de 33W
Încărcător de 33W în cutie USB Type-C |
Audio | Sistem stereo de difuzoareDifuzorul superior – 4cc-equivalent 1012
Difuzorul inferior – 1cc-equivalent 1216 Vibrațiile speaker-ului până la 0.5mm Certificare pentru sunet Hi-Res Mufă pentru căști de 3.5mm |
Motor | Vibrație lineară pe axa Z |
Sistem | MIUI 12 bazat pe Android 10 |
Variante de stocare | 6GB+64GB6GB+128GB |
- Imagini cu produsul sunt disponibile aici.
1 Potrivit rezultatelor de laborator. Rezultatele pot varia în funcție de fiecare situație în parte.
2 Numărul se referă la display-urile cu rata de touch de 180Hz.
3 Prețurile și disponibilitatea pot varia în funcție de piață.