PC Garage relansează campania „Te echipăm gratuit”
PC Garage, unul dintre cele mai mari magazine online de produse IT și electronice din România și în același timp un reper pentru toți cei pasionați de tehnologie, anunță o nouă promoție dedicată utilizatorilor care își construiesc singuri PC-urile, prin care le oferă acestora în mod gratuit o carcasă, la configurarea unei noi platforme hardware.
De-a lungul anilor, industria hardware a suferit multiple modificări, iar piața PC-urilor a înregistrat fluctuaţii, unele mai line, altele mai abrupte. Lupta dintre desktop și laptop este deja legendară, în timp ce revoluția dispozitivelor mobile i-a luat pe nepregătite chiar și pe producătorii care o puseseră în scenă. În tot acest timp, piața IT din România a avut însă o constantă indiscutabilă: înclinarea utilizatorilor de sisteme desktop către configurarea și asamblarea în regim propriu a sistemelor de calcul. Din acest punct de vedere, țara noastră nu a fost niciodată ca alte piețe și probabil ca nici nu va fi vreodată. Românii preferă personalizarea, preferă să customizeze și preferă să decidă singuri de ce au nevoie și de ce nu. Nu este așadar o surpriză că își aleg singuri procesorul, placa video, cantitatea de memorie RAM sau unitatea de stocare, toate cu impact direct asupra nivelului de performanță.
Concentrarea pe componentele care dau teraflopii, FPS-uri sau MB/s distrage de multe ori atenția de la alte componente importante pentru un comportament general bun și pentru o fiabilitate sporită a sistemului de calcul. Un procesor puternic sau o placă video rapidă au nevoie de o sursă de alimentare de calitate, dar trebuie totodată și răcite corespunzător. Desigur, niște coolere performante pot oferi rezultate îmbucurătoare, dar pentru asta, este nevoie ca ele sa funcționeze într-un mediu bine ventilat. Din acest motiv, alegerea unei carcase bine aerisite este deosebit de importantă. Aceasta influențează pe de o parte temperatura componentelor din interior și, implicit, nivelul de performanță al acestora, iar pe de altă parte nivelul de zgomot al sistemului de calcul atunci când este folosit intens. Totodată, carcasa este cea care dă aspectul estetic final al PC-ului. Ținând cont de toate aceste detalii, PC Garage a decis să ofere în mod gratuit o carcasă Segotep Halo 7 Plus, tuturor clienților care configurează și achiziționează configurații noi.
Segotep Halo 7 Plus este o carcasă cu un design modern, proiectată pentru o gestionare eficientă a cablurilor din interior. Compatibilă cu plăci de bază de la formatul mini-ITX până la eATX, ea este prevăzută cu două spaţii pentru unități de stocare de 3.5” și alte două pentru unități de 2.5”. Modelul poate adăposti plăci video cu o lungime maximă de 340mm și coolere pentru procesor înalte de până la 150mm. Mai mult, include 4 ventilatoare de 120mm cu iluminare albastră și oferă opţiunea de echipare cu alte 4 ventilatoare, tot de 120mm. Designul nu a fost lăsat nici el la voia întâmplării și s-a mers pe un aspect ce îmbină eleganța cu agresivitatea – o combinație excelentă pentru PC-urile de gaming moderne. Astfel, ea este prevăzută cu un panou lateral transparent din plexiglas, cu ajutorul căruia utilizatorul poate evidenţia măiestria asamblării, sau componentele iluminate cu LED de la interior. Panoul frontal este la rândul lui transparent, pentru a permite trecerea luminii produse de ventilatoarele frontale.
Campania organizată de PC Garage a început pe data de 10 Iunie și va continua, în limita stocului disponibil, până pe 30 Iunie, permițând clienților să beneficieze în perioada de dinaintea vacanței de vară de un cadou în valoare de 265 Lei. Conform regulamentului, eligibili pentru promoție sunt toți clienții care achiziționează în această perioadă un procesor, o placă de bază și o placă video în valoare totală de peste 1 500 lei.
Cadoul nu se aplică pentru categoriile plăci video profesionale, plăci video mining, procesoare server și plăci de bază server. Pentru cei nehotărâți, PC Garage face și două propuneri de configurații – una cu procesor Intel și cealaltă cu procesor AMD – concepute pentru a rula în condiții bune cele mai noi jocuri.
Mai multe detalii despre campanie puteţi afla accesând: https://www.pcgarage.ro/te-echipam-gratuit-carcasa-cadou-06-2019/
Despre PC Garage
PC Garage a fost fondat în 2005 și este unul dintre cele mai mari magazine online de produse IT și electronice din România. Portofoliul numără peste 30.000 de produse active, peste 250.000 de clienți înregistrați pe site-ul pcgarage.ro . În fiecare lună, site-ul magazinului ajunge la aproximativ doua milioane de vizite.
Mai mult, în acest deceniu de activitate PC Garage a devenit cel mai cunoscut reper pentru toți cei pasionați de produsele IT. Tot din pasiune a fost creat și forumul My Garage, definit de comunitatea pasionaților de hardware, overclocking, modding și putere mare de calcul în computere. Comunitatea „My Garage“ înregistrează peste 110.000 membri, aproximativ 470.000 vizite în fiecare lună și peste 1.400 review-uri realizate de clienții PC Garage.
Filosofia de business a PC Garage este simplă: să ofere clienților săi, pe lângă produsele din ofertă, servicii specializate și de calitate.