Daikin România își menține poziția de lider al pieței HVAC Compania a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri cu 12% în 2018

București, 11 iunie 2019: Daikin România, subsidiara locală a celui mai important producător de aer condiționat din lume, a înregistrat în anul financiar 2018-2019 o cifră de afaceri în valoare de 28.6 milioane de euro. Compania își menține astfel trendul ascendent și își consolidează poziția de lider al pieței HVAC din România cu o creștere de 12% față de anul anterior.

„Anul financiar încheiat de Daikin România la 31 martie 2019 este marcat de o serie de realizări pe toate direcțiile de business, acestea contribuind la atingerea obiectivului propus, acela de a ne menține poziția de lider al pieței HVAC în România. Atât segmentul rezidențial, cât și cel comercial au înregistrat o creștere în decursul lui 2018, cea mai mare dezvoltare fiind pe zona de proiecte cu soluții VRV și aparate de aer condiționat din gama Flagship, cu 25%, respectiv 66%. Această evoluție ne bucură cu atât mai mult cu cât anul acesta împlinim 25 de ani de activitate în România. La nivel de grup, în anul anterior, ne-am atins un alt scop important și ne-am consolidat expertiza în domeniul refrigerării prin achiziționarea grupului austriac AHT, lider pe piața de refrigerare comercială, în urma unei tranzacții în valoare de 881 milioane de euro”, a declarat Daniel Vasile, Managing Director Daikin Romania.

 

Printre proiectele comerciale realizate în 2018 se regăsesc Palatul Telefoanelor (București), clădirea de birouri The Light (București), complex Lebăda Luxury Resort & Spa (Delta Dunării), Hala Centrală (Iași), Courtyard by Marriott (București), MARe Muzeu (București), Expo Business Park (București) și Novis Plaza (Cluj Napoca).

Daikin setează standardul în industria HVAC și obiectivul nostru, de la an la an, este să facem totul cu putință pentru a păstra acest titlu. De aceea, căutăm de fiecare dată să ne autodepășim și să dăm curs unor noi provocări care, în final, să contribuie la a oferi servicii de cea mai bună calitate. 2018 este un an de care suntem mândri, am lansat noua generație de sisteme VRV IV Plus, primul chiller cu R-32 de pe piață și seria Sky Air mini. Totodată, am consolidat parteneriatul Commercial Solutions Expert, lansat în 2017, prin intermediul căruia putem oferi servicii la cele mai ridicate standarde și o calitate excelentă pentru proiecte de orice anvergură, a declarat Florin Ihora, Commercial Sales Manager Daikin Romania.

În segmentul rezidențial, Daikin a furnizat și anul trecut soluții de climatizare pentru ansamblurile rezidențiale de lux din București, precum Aviației Park, Barrio Residence și Caramfil 85. În același timp, dată fiind noua orientare către segmentul de încălziri, menționăm și Ansamblul Rezidențial Șelimbăr, printre primele referințe dotate cu pompe de căldura Atherma R Hybrid, care gestionează inteligent costurile facturilor de utilități, optimizând consumurile de electricitate şi gaz, în funcţie de condiţiile de temperatură exterioară şi preţurile energiei furnizate.

În anul anterior, Daikin România și-a completat portofoliul de produse din zona rezidențială cu două echipamente: cea mai mică centrală termică de pe piață și pompa de căldură Altherma 3 hidrosplit. Concepută și proiectată în totalitate de producătorul japonez, noua centrală murală respectă principiile inovatoare specifice produselor Daikin, îmbinând tehnologia modernă de condensare, controlul inteligent și designul contemporan pentru a asigura încălzire și apă caldă menajeră în cel mai eficient și fiabil mod. Pompa de căldură Altherma 3 hidrosplit reprezintă o alternativă flexibilă și rentabilă la centrala termică cu combustibil fosil. Sistemul utilizează o sursă regenerabilă de energie: extrage căldură din aerul exterior, ceea ce îl face soluția ideală pentru reducerea consumului de energie și a emisiilor de CO2.

Analizând anul precedent, pot spune că segmentul rezidențial a fost echilibrat, reușind să aducem noutăți atât pe partea de produse și servicii, cât și pe cea a parteneriatelor. Am remarcat și în acest an o preferință ridicată pentru produsele high-end, am dublat vânzările din anul precedent pe acest segment. Pentru anul în curs, ne vom concentra eforturile și pe zona de încălzire, centrala termică și pompele de căldură, urmând ca în toamnă să lansăm cea mai performantă pompă de căldură, Daikin Altherma 3 H-HT”, a declarat Alexandru Rusu, Residential Sales Manager Daikin Romania.

 

După succesul înregistrat de ediția pilot desfășurată în 2018, în martie 2019, compania a lansat la nivel național programul Buy Back, prin intermediul căruia Daikin atrage atenția asupra impactului major pe care un sistem prea vechi îl are asupra sănătății utilizatorilor și încurajează reciclarea responsabilă. Compania vine în sprijinul celor care își doresc schimbarea vechiului aparat cu unul superior din punct de vedere energetic beneficiind de  suportul Daikin și al partenerilor autorizați în acest sens.

Orientată spre a oferi clienților o experiență de cumpărare la cel mai înalt nivel, în 2018, Daikin și-a dezvoltat serviciile de customer care cu un nou program: Stand By Me. Pe platformă clienții găsesc toate informațiile necesare despre unitatea achiziționată și pot gestiona toate serviciile de întreținere și reparație într-un singur loc. Mai mult, obțin gratuit extinderea garanției la piese, până la 5 ani de zile.

Daikin susține educația și investește în viitorii specialiști. Se implică în mediul universitar pentru a pregăti viitorii specialiști și profesioniști în domeniu participând activ la seminarii de prezentare pentru studenții de la universitățile tehnice din toată țara, la școlile de vară organizate de asociațiile naționale în domeniul frigului (AFCR). Mai mult, după proiectul de recondiționare completă a unei săli de curs din cadrul Universității Tehnice de Construcții București, anul acesta Daikin a renovat și a instalat echipamente funcționale în Facultatea de Instalații din Cluj.

Despre Daikin

Cu o experiență de 95 de ani în proiectarea și fabricarea de tehnologii de încălzire și răcire, Daikin este lider de piață în tehnologia pompelor de căldură, fiind renumit pentru abordarea sa inovatoare în ceea ce privește dezvoltarea de produse, precum și pentru calitatea de neegalat și versatilitatea soluțiilor sale integrate. 

 

În Europa, compania are aproximativ 7.600 de angajați și mai multe fabrici de producție cu sediul în Belgia, Cehia, Germania, Italia, Turcia, Marea Britanie, Spania și Austria. Daikin este pe piața din România din 1994, având în prezent 43 de angajați și o rețea complexă de distribuitori, axați pe soluții comerciale, industriale și rezidențiale.

www.daikin.ro

Contact

The Public Advisors: Simona Isac/ simona.isac@publicadvisors.ro/ 0753 300 701

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *