HORNBACH și-a lansat noua aplicație pentru mobil
HORNBACH, unul dintre principalii retaileri locali de materiale de construcții și grădinărit, a lansat oficial noua aplicație pentru smartphone (iOS și Android), ce oferă acum numeroase funcții utile atât pentru facilitarea cumpărăturilor, cât și pentru inspirație în realizarea proiectelor. Aplicația vine ca o întregire a conceptului Omnichannel, care oferă aceeași experiență de cumpărare, informații și funcționalități pe tot parcursul fluxului de cumpărare, indiferent de canalul ales.
Aplicația, ce poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play, oferă cumpărătorului posibilitatea de a comanda articolele dorite și de a monitoriza comenzile, informații despre magazinele HORNBACH, diverse funcții de suport în planificarea și realizarea proiectelor, precum și numeroase sfaturi și recomandări pentru inspirație.
„Aplicația mobilă HORNBACH aduce mai aproape de clienții noștri universul bricolajului, facilitându-le căutarile pentru articolele de care au nevoie, oferindu-le posibilitatea de a comanda direct din aplicație și de a urmări livrarea, precum și o zonă utilă de informații pentru realizarea proiectelor“, a declarat Mugurel-Horia Rusu, Director General HORNBACH România.
Așadar, prin funcția sa de magazin online, aplicația oferă o selecție variată de articole ce pot fi comandate online, dar și rezervate pentru ridicare din magazin. De asemenea, aceasta monitorizează comenzile, arată cumpărătorului locațiile HORNBACH din apropiere, alături de informații individuale ale magazinelor, precum serviciile, adresa, orarul de funcționare, stocul de marfă disponibil sau detalii despre evenimentele actuale desfășurate în acestea.
Totodată, aplicația poate oferi diverse instrucțiuni, sfaturi sau videoclipuri despre proiecte, cu rol de suport și inspirație pentru proiectele clienților.