La Promenada, copiii simt magia sărbătorilor la Winter Wonder Games

 

  • Promenada găzduiește Winter Wonder Games, ateliere de Crăciun pentru copii
  • Din 1 decembrie până pe 21 decembrie, copiii îl vor putea întâlni pe Moș Crăciun

 06 decembrie 2018, București – Copiii se vor putea bucura de magia sărbătorilor de iarnă la atelierele de Crăciun “Lumea magică a copiilor” găzduite în perioada 1 – 21 decembrie de Promenada. Acestea se vor desfășura în intervalul orar 16:00 – 19:00.

Activitățile din cadrul atelierelor de Crăciun sunt dintre cele mai variate, de la jocuri interactive cu animatori costumați în personaje de poveste, modelare baloane și pictură pe față, la teatre de păpuși sau ateliere cu tematici de tipul „atelier de pinguini”, „atelier de creioane magice”, “atelier de oameni de zăpadă” sau “atelier de spiriduși”. Copiii se vor putea bucura de spectacole sau piese de teatru în intervalele orare 16:00 – 18:00, iar intervalul 16:00 – 17:00 este destinat atelierelor practice. Doritorii pot urmări desfășurătorul evenimentelor pe siteul www.promenada.ro, iar înscrierea la activități se face pe loc, pentru toti copiii prezenți la Promenada. Din 16 decembrie până în 21 decembrie, cei mici se vor putea întâlni cu Moș Crăciun, care va poposi la Promenada între orele 17:00 – 19:00.

Tot cu ocazia sărbătorilor, cei interesați pot profita și de târgul de Crăciun găzduit de Promenada. Dacă încă nu ai găsit cadoul potrivit, Promenada îți mai oferă o șansă cu zeci de oferte la eșarfe, bijuterii, produse handmade, decorațiuni de Crăciun, jocuri pentru copii, cozonaci și multe altele. Târgul se desfășoară la etajul -1 în Promenada până la data de 24 decembrie.

Mai multe informații despre ofertele de târgurile de Crăciun sunt disponibile pe site-ul www.promenada.ro și pe pagina de Facebook a centrului comercial.

Despre Promenada

Promenada reinventează experienţa cumpărăturilor şi a divertismentului, adresându-se unui public cu un stil de viaţă contemporan, aflat în continuă căutare de surse de inspiraţie şi de creativitate. Centrul comercial este situat în Calea Floreasca 246B, în imediata vecinătate a stației de metrou Aurel Vlaicu. Promenada este un reper în viața urbană a orașului printr-un design avangardist, care include terasa verde, inspirată de grădinile japoneze, unde vizitatorii se pot relaxa, bucurându-se vara de proiecţii de film, spectacole de teatru sau concerte și iarna de un patinoar în aer liber, dar și un mix de chiriaşi care satisface aşteptările unui public tot mai exigent. La finalul anului 2014, mall-ul Promenada a intrat în portofoliul NEPI Rockcastle, cel mai mare investitor comercial din Europa Centrala si de Est. Pagina de FB: https://www.facebook.com/Promenadaro/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *