Honor 8X – Smartphone-ul cu cel mai bun raport performanță-preț al anului 2018
Honor 8X: Smartphone-ul cu cel mai bun raport performanță-preț al anului 2018
Oferind un ecran de 6.5 inchi, raport ecran/corp de 91%, o cameră foto ce dispune de inteligență artificială și chipset-uri de înaltă performanță, Honor 8X este un telefon care propune o ofertă extrem de tentantă în ceea ce privește raportul preț-performanță, ofertă pe care nu o poate egala niciun alt flagship de pe piață.
Ecran excepțional cu un design estetic
Honor continuă să își întreacă limitele, încercând să ofere consumatorului cu un buget restrâns posibilitatea de a-și achiziționa un dispozitiv cu un ecran cât se poate de mare. Ecranul este o partea esențială a telefonului de care depinde toată experiența utilizatorului, iar Honor se concentrează pe depășirea limitelor impuse în această privință.
Indiferent de funcționalitatea ecranului – fie că este vorba de jocuri, videoclipuri, navigare pe Internet și e-mail – acesta are și un impact enorm asupra satisfacției și ușurinței utilizării și atrage imediat toate privirile. Din momentul în care aprindeți telefonul și până în momentul în care îl opriți noaptea, ecranul este cel care se află în centrul atenției.
Design-ul de pe spatele telefonului reprezintă un alt element important. Honor omagiază abordarea „mai puțin, dar mai bine” a designer-ului german industrial Dieter Rams, care a generat o calitate atemporală a produselor sale și a reușit să îi influențeze pe mulți alții.
Honor adoptă aceeași filosofie minimalistă și o abordare științifică pentru design-ul Honor 8X, care combină tehnologiile avansate într-un design estetic, pentru a atinge echilibrul perfect între funcționalitate și frumusețe. Design-ul durabil al Honor 8X se concentrează asupra aspectelor esențiale – fără elemente care nu sunt esențiale. Acesta redă simplitate celor mai complicate tehnologii.
Înainte de utilizare propriu-zisă a unui telefon, îl veți ține în mână și veți vedea cum se simte. Aspectul și senzația de la prima atingere determină și prima impresie. Un smartphone impresionează prin stil, design și senzația la atingere.
- Raportul ecran/corp de 91% oferă un ecran mare într-un corp subțire: Pentru consumatori, ecranul este unul dintre cele mai importante caracteristici ale unui smartphone. În timp ce toată lumea își dorește un ecran mare, nimeni nu vrea să aibă un telefon masiv. Un smartphone trebuie să fie cât se poate de ușor de manevrat, iar raportul ecran/corp reprezintă cheia pentru îndeplinirea acestui obiectiv. Honor utilizează tehnologia avansată de tip chip-on-film (COF) și un Design Antenna brevetat, pentru a restrânge lățimea marginii inferioare la 4,25 mm și pentru a obține un raport ecran/corp de ecran 91%. În timp ce Honor 8X este foarte accesibil în ceea ce privește prețul, raportul ecran/corp de 91% de care dispune întrece chiar și cele mai scumpe flagshipuri de pe piață, inclusiv iPhone X (87,36%) și Samsung S9 (86,56%).
- Ecran mare de 6.5 inci care oferă o claritate excelentă: Honor 8X este echipat cu un display Notch Full-View 2.0 de 6,5 inci, format de 19.5:9 și un corp de 5.5 inci. Ecranul este mai lung decât cel din generația anterioară și este mai aproape de raportul 21:9 utilizat de cinematografe. De asemenea, ecranul are o rezoluție ridicată de 2340×1080 (397 PPI) și este prevăzut cu o gamă largă de culori de 85%, permițând utilizatorilor să se bucure de imagini impresionante pe un smartphone elegant și compact. Telefonul poate fi ținut în mână cu ușurință datorită corpului său subțire de doar 7,8 mm.
- Design bazat pe concept minimalist și înclinație pentru estetică: Honor 8X adoptă un design cu filozofie minimalistă, punând accent pe estetică și detalii. Noul smartphone este prevăzut cu o ramă metalică și are un corp de sticlă aurora cu textură dublă de 2.5D și efect de tip “grating”, oferind un aspect elegant și o suprafață netedă la atingere. Design-ul cu o gradare paralelă este construit din 15 straturi și generează reflecții diferite în funcție de unghiurile din care este privit. Utilizatorul își poate exprima stilul și personalitatea, alegându-și culoarea care i se potrivește cel mai bine, dintre albastru, negru și roșu.
- Calitate video crescută pentru imagini mai bune: Honor 8X este o platformă ideală pentru divertisment, în special datorită tehnologiei sale unice de îmbunătățire a calității video. Folosind puterea de procesare a smartphone-ului, tehnologia oferă culori și detalii vii în filme pentru încântarea privitorilor.
- Protecție pentru ochi: Există o preocupare din ce în ce mai mare față de expunerea la lumina albastră a ecranelor dispozitivelor electronice. Honor 8X adoptă o nouă generație a modului Eye Comfort, certificat de TüV Rheinland, care poate reduce radiația albastră emisă de ecrane și previne oboseala ochilor. De asemenea, smartphone-ul dispune de un display care se adaptatează luminii din timpul zilei și celei din timpul nopții, permițând utilizatorilor să vadă ecranul cât mai clar în lumina soarelui și crește confortul utilizării telefonului înainte de culcare.
Progresul pe care Honor 8X l-a obținut în materie de ecran și design a depășit așteptările cosumatorilor. O nouă generație de ecran fără margini, Full-view 2.0, oferă utilizatorilor o experiență impresionantă de vizionare fătă limite. Smartphone-ul permite oamenilor să exploreze lumea dincolo de limitele impuse, de la jocuri, vizionare de filme, până la activitatea obișnuită de zi cu zi. Un aspect important este faptul că aceste caracteristici specifice flagshipurilor sunt disponibile acum tuturor utilizatorilor datorită Honor 8X, care elimină diferența dintre smartphone-urile de top și smartphone-urile mid-range.
Cameră de tip companion, indiferent de locul în care te afli
Camera foto a unui smartphone este cea care permite utilizatorilor să își împărtășească experiența cu prietenii, familia și oamenii din întreaga lume. În fiecare zi, utilizatorii fac din ce în ce mai multe fotografii – de la selfie-uri până la peisaje – și le postează pe social media sau le trimit prin mesaje. Fotografiile și videoclipurile reprezintă o modalitate de a se exprima și de a lega conexiuni plăcute și profunde cu ceilalți. Honor conștientizează faptul că oamenii consideră acum smartphone-ul drept un însoțitor personal care înregistrează tot ceea ce fac ei pe parcursul vieții. Utilizatorii își doresc să poată face fotografii bune cu ajutorul camerelor unui smartphone, în toate circumstanțele, indiferent dacă aparatul foto se află în lumina soarelui, dacă obiectele sunt în mișcare sau dacă este noapte. Aceștia speră la fotografii de calitate profesională pentru Instagram, indiferent dacă au sau nu calificare în domeniul fotografiei. Din acest motiv, Honor introduce camera foto cu tehnologie AI (Inteligență Artificială) în smarphone-ul Honor 8X.
- Honor 8X este dotat cu cameră foto duală high-definition de 20 de megapixeli și 2 megapixeli pentru camerele principale de pe spatele telefonului și cameră frontală de 16 megapixeli. În timp ce numărul de megapixeli este încă un aspect important pe care mulți îl caută atunci când aleg camera foto a telefonului mobil, industria nu mai consideră ideea de a avea mulți megapixeli ca fiind cea mai bună soluție pentru obținerea celei mai calitative fotografii.
- Honor 8X este cu un pas înainte, depășind competitorii care vor să pfere cât mai mulți megapixeli. Camera AI a Honor 8X poate recunoaște peste 500 de scenarii în 22 de categorii și poate optimiza setările și îmbunătăți calitatea fotografiilor, în funcție de ceea ce dorește utilizatorul să surprindă, realizând fotografii uimitoare, indiferent de situație. Aceasta evoluție este una foarte interesantă, întrucât una dintre cele mai avansate caracteristici pe care le poate avea un aparat foto a ajuns în final să fie disponibilă consumatorilor obișnuiți.
- Optimizarea fotografiilor: Inteligența artificială de care dispune Honor 8X introduce o tehnologie de învățare profundă a camerei, care permite o segmentare precisă a diferitelor obiecte dintr-o imagine. De exemplu, atunci când un utilizator face o fotografie unei persoane, iar în spatele acesteia se află un peisaj, camera distinge persoana de verdeața și cerul albastru din fundal. Prin această funcție, fața persoanei poate fi scoasă în evidență, culoarea verdeții poate fi îmbunătățită, iar aspectul cerului albastru poate fi netezit, toate acestea datorită segmentării unei fotografii în diferite părți.
- Fotografierea pe timp de noapte: Noaptea, fotografiile devin mai puțin clar din cauza mișcării camerei, provocată de instabilitatea mâinii și de viteza lentă de declanșare a fotografierii. Astfel, este o adevărată provocare să faci fotografii pe timp de noapte fără ajutorul unui trepied. Honor 8X folosește AI pentru a produce fotografii reușite chiar și noaptea, utilizând tehnologia de stabilizare multi-frame bazată pe învățarea mecanică. Chiar dacă un utilizator ține telefonul timp de 6 secunde, fără control constant asupra stabilității acestuia, tehnologia analizează mișcarea camerei, selectează și combină în mod inteligent mai multe cadre diferite pentru a oferi fotografia cu cea mai mare claritate.
- Realizează fotografii într-un mediu cu lumină puternică de fundal: De obicei, fețele persoanelor din fotografii arată mai întunecate atunci când există o lumină puternică de fundal. Tehnologia de segmentare semantică a imaginilor și caracteristica HDR (high dynamic range) a camerei frontale pot îmbunătăți în mod semnificativ calitatea fotografiilor. Prin combinarea mai multor cadre într-unul singur și prin funcția de luminare a fețelor, atât mediul înconjurător cât și fețele persoanelor sunt clare și intense chiar și într-un mediu slab luminat sau cu lumină de fundal puternică.
- Efectul natural bokeh și culoare reală a pielii: Oricine poate fi un fotograf profesionist prin utilizarea modului portret cu o calitate îmbunătățită, care asigură un efect bokeh natural și conferă o culoare reală pielii. Prin efectul de prim plan sau de fundal bokeh sunt realizate fotografii artistice și memorabile. De asemenea, utilizatorii pot începe o filmare și pot utiliza ulterior funcția de focalizare, lucru ce simplifică utilizarea efectelor de imagine.
- Selfie-ul perfect: Noua fuziune 4 Cell introdusă în camera frontală de 16MP.
- Fuziunea 4 Cell: Dimensiunea pixelilor senzorului camerei foto este de 4 ori mai mare decât înainte, iar pixelul agregat permite trecerea a de 2 ori mai multă lumină. Fotografierea pe timp de noapte este la fel de simplă ca fotografierea pe timp de zi.
- Super slow-motion: Capacitatea de viteză super slow-motion a Honor 8X poate inregistra clipuri video la 16x slow motion (480fps). Există atât moduri automate cât și manuale pentru a alege unul dintre cele mai bune rezultate. Momentele semnificative se pot întâmpla într-o singură clipă. Cu viteza super slow-motion, un utilizator poate captura fiecare detaliu al acestora.
- Efect AR: Cu efectul de Realitate Augmentată (AR), camera foto poate face fotografii de grup interesante, prin crearea unei măști AR și a unor schimbări de fundal.
Lansarea smartphone-ului Honor 8X reprezintă un salt înainte în ceea ce privește tehnologia camerei foto. Indiferent de modul în care utilizatorul fotografiază – cu lumină de fundal sau pe timp de noapte, surprinzând oameni și obiecte aflate în mișcare, producând fotografii portret sau selfie-uri, făcând fotografii artistice sau adăugând efecte speciale – camera AI Honor 8X răspunde tuturor cerințelor.
Datorită caracteristicilor excelente, la un preț extrem de accesibil, Honor 8X are un impact major asupra industriei, contribuind la schimbarea concepției pe care oamenii o au despre fotografierea cu telefonul mobil. Honor 8X este un smartphone care poate face pe oricine să se simtă ca un fotograf profesionist.
Performanță extraordinară de flagship la preț accesibil
Un ecran mare și o cameră excelentă într-un corp subțire și elegant sunt ceea ce caută consumatorii în smartphone-urile de astăzi. Cu toate acestea, consumatorii se așteaptă ca aceste calități să nu fie compromise, iar smartphone-ul lor să le răspundă nu numai cerințelor în materie de performanță, dar și celor ce țin de design.
Ecranele mai mari pot consuma mai multă energie, însă consumatorii nu sunt dispuși să accepte faptul că un smartphone nou poate avea o durată de viață mai scurtă a bateriei față de cea din generația anterioară. Deși bateria telefonului nu este vizibilă, aceasta nu trebuie pierdută din vedere. Toti cunoaștem acea senzatie de anxietate care apare pe masură ce vedem că bateria scade de la „100%”, ajungând ușor la „0%”. Un telefon care oferă o baterie mai rezistentă este un telefon care nu numai că permite unui utilizator să îl folosească pentru o perioadă mai îndelungată, ci este un telefon care oferă liniște din acest punct de vedere.
Începând cu durata de viață a bateriei, puterea excelentă de procesare, performanța grafică adaptabilă, memoria mare a telefonului și până la o interfață ușor de utilizat și funcționalitate – consumatorii nu vor să sacrifice niciuna dintre aceste calități. Cu chipset-uri avansate și un design care oferă eficiență sporită, Honor 8X dispunde de performanță generală remarcabilă, care satisface și depășește așteptările consumatorilor. La un preț extrem de accesibil, Honor 8X este pur și simplu noul smartphone care nu poate fi egalat.
- Putere excelentă de procesare: Honor 8X este primul smartphone Honor care oferă chipset-uri puternice Octa-core Kirin 710. Performanța per nucleu a procesorului (CPU) este imbunătățită cu 75% în comparație cu generația precedentă. Chipset-urile sunt fabricate printr-o tehnologie avansată de procesare de 12nm, cu miez Cortex-A73 de 4 x 2,2 GHz și Cortex-A53 de 4 x 1,7 GHz. Nu numai că chipset-urile sunt mai rapide și mai puțin predispuse la probleme, ci chiar permit utilizatorilor să se bucure de vizionarea filmelor în modul HD, să editeze videoclipuri oriunde s-ar afla și să proceseze imagini mult mai repede.
- Accelerare grafică extremă: Chipset-urile sunt îmbunătățite datorită tehnologiei revoluționare GPU Turbo – o tehnologie inovatoare de integrare a hardware-ului și software-ului și de accelerare a procesării grafice, prin care experiența de joc pe mobil este îmbunătățită. Datorită noilor chipset-uri, performanța generală a tehnologiei GPU este sporită cu 130% față de generația anterioară, pentru a satisface nevoile celor mai exigenți gameri.
- Durată de viață necompromisă a bateriei: Honor 8X este îmbunătățit pentru a oferi o experiență fantastică de vizionare cu un ecran de 6,5 inci și performanță extremă, care nu compromite durata de viață a bateriei. Datorită noilor chipset-uri special concepute, consumul de energie SoC a fost redus cu 30%, chiar dacă performanța sa este mult mai mare. Honor 8X este în continuare îmbunătățit prin faptul că are o baterie mai mare, de 3750 mAh. Per total, bateria Honor 8X poate dura mai mult decât bateriile din generația anterioară, chiar și în condițiile în care smartphone-ul este echipat cu un ecran mai mare și dispune de o putere de procesare crescută, satisfăcând cerințele utilizatorilor săi.
- Senzor rapid și sigur de deblocare facială și deblocare prin amprentă digitală: Honor 8X dispune atât de un senzor pentru deblocarea facială, cât și de un senzor pentru deblocare prin amprentă digitală. Utilizatorul poate acum să își deblocheze telefonul doar prividu-l. Funcția AI de deblocare facială se poate adapta condițiilor dificile de lumină și modificărilor mici ale feței pentru a face deblocarea mai ușoară și mai sigură. Dacă un utilizator preferă să utilizeze deblocarea prin amprentă digitală, el poate alege această opțiune de care Honor 8X dispune în continuare. De asemenea, amprenta digitală este o opțiune potrivită și pentru autorizarea plăților în diferite aplicații de plată pe mobil.
- Memorie mare și caracteristici utile: Honor 8X este disponibil la un preț extrem de accesibil deși acesta nu renunță la funcționalitate, indiferent de ce caracteristică este vorba. Honor 8X are memorie de 4GB + 128GB, dispune de comunicare în câmp apropiat (NFC) pentru plata rapidă cu telefonul mobil, conexiune duală prin Bluetooth și inteligentă și tehnologie audio Histen 5.0 cu modul de petrecere 2.0. Toate caracteristicile flagship ale smartphone-ului, anticipate de utilizatorii obișnuiți, sunt acum integrate într-un pachet subțire, elegant și care se află la îndemână lor.
Honor 8X oferă utilizatorilor performanță și experiență remarcabile la un preț accesibil. Acesta face ca experiența oferită de un flagship să fie accesibilă mai multor persoane. Honor 8X are un impact major asupra industriei de telefoane mobile, pentru a deveni cel mai avantajos smartphone din anul 2018.
Despre Honor
Honor este unul dintre brandurile de top de smartphone-uri care aparține portofoliului Huawei. Brandul se poziționează sub sloganul “For the Brave” și vrea să satisfcă nevoile celor mai înrăiți în materie de tehnologie prin produse cu disponibilitate în online care oferă o experiență de calitate superioară utilizatorilor. Honor încearcă să își inspire consumatorii, să le dezvolte creativitatea și să dea tinerilor puterea de a-și atinge visele. Pentru a reuși acest lucru, Honor își asumă un mod diferit de a face lucrurile pentru a le oferi clienților săi tehnologii inovatoare.
Honor încearcă să se poziționeze în rândul celor mai mari brand-uri și să acopere regiuni mari, dens populate, printre care: Statele Unite, Europa, Rusia, Africa, Turcia, India, Indonezia și multe altele – ca domenii principale pentru dezvoltare. Modelul de afaceri pe care brandul Honor se bazează are centrul său Internet-ul, pentru a deveni unul dintre primii 5 jucători de pe piața mondială a smartphone-urilor în următorii 3 ani, urmărind să crească proporția vânzărilor de pe piețele din străinătate cu 50%, până în 2020.
Pentru mai multe informații, accesați platforma online www.hihonor.com sau urmăriți platformele:
https://www.facebook.com/honorglobal/
https://twitter.com/Honorglobal